Întoarce-te, din toată inima, cu suspinuri şi cu lacrimi. Cu răbdare smereşte-te şi miluieşte pe săraci şi pe sărmani şi iartă greşelile aproapelui tău. Pentru că acum, zice Domnul nostru, întoarceţi-vă către Mine dintru toată inima voastră cu post şi cu tânguire şi cu plângere. Rupeţi-vă inimile voastre, iară nu hainele, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru, că milostiv şi îndurat este, îndelung răbdător şi mult milostiv. Pentru că cel ce miluieşte, zice, miluit va fi și apoi, iertaţi şi se va ierta vouă. Milostenia bărbatului ca o pecete este pe dânsul şi dar bun este celor ce o fac pe ea înaintea celui Preaînalt. Şi aşa păcatele se șterg. Dacă vei avea pocăinţa ninivitenilor, ai pe David, care, prin pocăinţă, şi-a curăţit păcatele şi atât a arătat puterea pocăinţei, încât, prin ea şi de darul proorociei iarăşi s-a învrednicit şi lui Dumnezeu Tatăl s-a făcut cunoscut. Ai pe Petru, pe care o slujnică l-a întrebat despre învăţătorul şi s-a lepădat de El cu blestem, făcându-se că nu-L ştie pe Dânsul, şi cu mincinos jurământ s-a jurat, însă, atât şi-a curăţit spurcăciunea lepădării, încât şi întâistătător s-a făcut el şi din starea cetei Apostolilor n-a căzut şi a fost numit Bisericii temelie şi Cereştii împărăţii chelar, de Însuşi Dumnezeul Adevărului.
Ai pe vameşul şi pe fiul cel pierdut, ai pe desfrânata şi pe tâlharul, care, într-un ceas, prin glasul cel cu bună înţelegere, au fost iertaţi de păcate şi în patria Raiului cetăţeni s-au făcut, îndrăzneşte prin pocăinţă, dezbracă-ţi spurcăciunea, nu te teme, căci, după aceea, Domnul îndrăzneţ te va face pe tine şi când te vei pocăi şi vei suspina, atunci te vei mântui. Că mare este mila lui Hristos Dumnezeu şi curăţire este celor ce se întorc la Dânsul, cu pocăinţă, pentru că numai atunci mila Domnului, ca ploaia pe câmp, în sufletele noastre se va pogorî şi războiul vrăjmaşului împotriva noastră se va strica, întru Hristos Iisus Domnul nostru.

Sursa: Proloagele, volumul 1

Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, care vor fi aduse de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia de către Înaltpreasfințitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Aghios Vlasios.

La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în perioada 9-17 octombrie 2011, presa va avea acces pe baza legitimaţiilor de serviciu. În data de 14 octombrie 2011, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane, pe o scenă special amenajată.

Vă oferim, ataşat acestui comunicat,programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva și anunțăm mass-media că, pe această temă, va avea loc o conferință de presă în data de 7 octombrie 2011, la ora 12.00, în Sala ”Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iași.

(Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor)

Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2011 (370 de ani de la aducerea sfintelor ei moaşte la Iaşi, în anul 1641)

Program 09-17 octombrie 2011

Duminică, 09 octombrie 2011:

- Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

- Orele 13.00 – vernisajul expoziţiei de fotografii ORTHPHOTO 2011 – Turnul Mănăstirii Golia. (Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 09-16 octombrie 2011).

- Orele18.00-19.30 – Concursul coral Lăudaţi pe Domnul, ediţia a VIII-a  (la Centrul de Conferinţe Providenţa). Etapă din concursul organizat de Patriarhia Română.

Luni, 10 octombrie 2011 :

- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Marţi, 11 octombrie 2011:

- Orele 06.30 - Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi depunerea lor pe platoul din faţa Catedralei pentru închinare.

- Orele 08.00-11.30: Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.

Miercuri, 12 octombrie :

- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.

- Orele 11.30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) şi Sf. Maslu, în curtea Catedralei Mitropolitane, lângă Biblioteca „D. Stăniloae”.

- Orele 12.00 – Inaugurarea expoziţiei Arta pelerinajului. Piese creștine în spațiul est și sud-est carpatic (secolele IV-XVI) (la Muzeul Unirii) şideschiderea Simpozionului Monumentul – Tradiţie şi Viitor, ediţia a XIII-a (la Muzeul Unirii, Sala Dublei Alegeri).

- Orele 17.35 – Sosirea delegaţiei din Grecia cu moaştele Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei (Aeroportul din Iaşi).

- Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul Calea Sfinţilor – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei. Se va desfăşura pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi se va încheia cu depunerea sfintelor moaşte pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane pentru închinare.

- Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi în anul 1996 (Vecernia, Litia şi Utrenia – în Catedrala Mitropolitană).

Joi, 13 octombrie:

- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană cu participarea Corului “Apostolii” al preoţilor din Protopopiatele I şi II Iaşi.

- Orele 11.00 – deschiderea expoziţiei de carte dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva şi lansare la Mănăstirea “Sf. Trei Ierarhi” – Sala Gotică a două lucrări: Albumul Sfânta Cuvioasă Parascheva – multfolositoare şi lucrarea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor. Lucrările sunt editate şi publicate de către Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

- Orele 16.00 – slujba desfinţire a noii locaţii a Depozitului de Obiecte Bisericeşti “Sf. Ap. şi Ev. Luca” aflat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.

- Orele 17.30 – slujba de sfinţire a lucrărilor de extindere a Spitalului Providenţa al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

- Orele 21.00-03.00 - Slujba de priveghere a Sf.  Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie- în Catedrala Mitropolitană).

Vineri, 14 octombrie:

- Orele 07.00– Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 09.00-13.00– Sfânta Liturghie (pe podiumul din faţa Catedralei Mitropolitane).

- Orele 19.00 – Conferinţă susţinută de Mitropolitul Hierotheos Vlachosde Nafpaktos (Grecia): Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis (în Aula Magna „Mihai Eminescu” – Universitatea  „Al. I. Cuza” – Iaşi).

- Orele 19.30 – Concert muzică psaltică “Byzantion cântă pelerinilor” în Catedrala Mitropolitană.

- Orele 21.00-Slujba de Priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia) – în Catedrala Mitropolitană.

Sâmbătă, 15 octombrie :

- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie  (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 10.00 – Sfinţirea Centrului social multifuncţional pentru vârstnici „Vovidenia” Iaşi.

- Orele 16.00 – 18.00– Ceasul al IX-lea, Vecernia şi Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva.

Duminică, 16 octombrie :

- Orele 08.30 – 12.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 18.30 – Concert de muzică religioasă, populară şi patriotică interpretat de Corul Sanctus al Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi de corul bărbătesc Neam de voievozi- dirijor Dr. Costel Mirel Nechita (la Centrul de conferinţe Providenţa).

Evenimentul va fi însoţit de lansări de carte şi cd-uri.

Luni, 17 octombrie :

- Orele 10.00 – Deschiderea în Sala „Iustin Moisescu” de la Centrul eparhial Iaşi a Simpozionului internaţional Tainele Bisericii – pelerinaj spre sfinţenie organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

Viaţa Sfântului Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei

Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei (în prezent oraşul Izmir, Turcia), s-a născut în jurul anului 69 şi a murit în 156. Părinţii lui, Pancratie şi Teodora, au fost la rândul lor ucişi de autorităţile romane, mai exact de prefectul roman al Efesului, Marcius, din cauza faptului că erau creştini. A fost crescut de o văduvă creştină, Calisto. Încă de mic a arătat o atât de mare dragoste pentru Hristos încât refuza să participe la jocurile celorlalţi copii, petrecându-şi timpul cu citirea Epistolelor Sfinţilor Apostoli şi cu rugăciunea. Virtutea milosteniei l-a caracterizat de mic. Atât de mult iubea să facă milostenie – odată a golit hambarele casei dând toate bunurile săracilor şi celor în nevoie – încât oamenii i-au schimbat numele primit la naştere, Pancratie (în cinstea tatălui ucis pentru Hristos) în Policarp care înseamnă „cel bogat în rod”.

Când sfântul a ajuns la vârsta de 20 de ani a auzit că Sfântul Ioan Teologul, unul din cei Doisprezece Apostoli, propovăduia Evanghelia în alte părţi ale Asiei. Având mare dorinţă să-l vadă, a cerut voie şi binecuvîntare de la maica sa adoptivă şi s-a alăturat Sfântului Apostol Ioan. Dintre ucenicii acestuia făceau parte şi Ignatie al Antiohiei (numit de Tradiţia Bisericii şi Teoforul) şi fericitul Vucol. Împreună cu dânşii a urmat şi dumnezeiescul Policarp, umblând din loc în loc, din ţară în ţară şi multe pătimind: suferea de foame, sete, goliciune şi multe alte strâmtorări, toate pentru propovăduirea cuvântului Evangheliei lui Hristos, ca şi un apostol.Petrecând multă vreme în acest fel de nevoinţe, a venit poruncă de la Domiţian, împăratul Romei, ca Sfântul Ioan Teologul să fie surghiunit în ostrovul Patmos, căci se auzise că el întorcea pe închinătorii la idoli, la credinţa în Hristos. Dorind să apuce calea surghiunului, a hirotonit pe fericitul Vucol arhiereu al Smirnei şi l-a dat pe Sfântul Policarp drept ajutor al său. După moartea lui Vucol, episcop al Smirnei a fost numit Policarp. Sfântul Policarp a fost foarte iubit de mica sa turmă de credincioşi, dar chiar şi de mulţi cetăţeni păgâni care pe de-o parte admirau nobleţea purtării şi virtutea exemplară a sfântului, iar pe de altă parte se temeau de puterea sa, căci Policarp primise de la Hristos darul facerii de minuni: prin rugăciunile sale oraşul Smirna a fost izbăvit de un incendiu, tot datorită lui mulţi bolnavi au fost tămăduiţi şi mulţi păgâni idolatri s-au creştinat, primind botezul din mâinile sfântului episcop.

A fost arestat în timpul domniei împăraţilor asociaţi Marcus Aurelius şi Lucius Verus. Sfântul Policarp ar fi putut să scape de persecuţia autorităţilor romane împotriva creştinilor dar a ales să moară pentru a fi mai repede alături de Hristos. Când soldaţii au sosit pentru a-l duce la închisoare şi apoi la judecată, Sfântul Policarp i-a aşezat la masă şi le-a cerut să-i acorde o oră răgaz, timp în care el s-a rugat la Dumnezeu. În rugăciune a avut un vis profetic în care şi-a văzut chipul în care va muri. La anchetă a refuzat să jure pe destinul împăratului, să aducă daruri de tămâie idolilor şi să-L insulte pe Hristos, motiv pentru care s-a dispus arderea sa pe rug. În timpul executării pedepsei s-a produs o minune care i-a înfricoşat pe mulţi: focul rugului nu a ars trupul sfântului ci, dimpotrivă, îl apăra ca o pavăză. Văzând că sfântul nu poate fi ucis astfel, magistratul roman a ordonat să fie înjunghiat cu un pumnal. În acest chip şi-a dat sufletul blândul Policarp, Episcopul Smirnei. După aceasta, iudeii au rugat pe judecător ca să nu dea creştinilor trupul lui Policarp, pentru că, ziceau ei, îl vor avea pe dânsul ca dumnezeu, ca şi pe Cel Răstignit. Sutaşul, din porunca judecătorului, a ars trupul lui Policarp. Credincioșii din Smirna însă, adunând oasele lui cele mai curate decât aurul şi mai scumpe decât pietrele cele de preţ le-au dus la un loc cinstit. Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei în fiecare an la data de 23 februarie.

            Istoricul sfintelor moaște care vor fi aduse la Iași

Cinstitele moaşte ale Sfântului Policarp au fost aduse din Smirna de Arsenie şi Samuil, monahi ai Mănăstirii Ambelakiotissa, în 1474 sau 1475, la 20 de ani de la înfiinţarea mănăstirii (1455). Monahii se aflau într-o călătorie în Macedonia, Tracia şi Asia Mică având binecuvântarea Mitropolitului de Nafpaktos să adune bani pentru mănăstirea Ambelakiotissa. În Smirna au cumpărat moaştele cu 100 de groşi care au rămas în patrimoniul mănăstirii. Ele sunt un nepreţuit tezaur atât pentru mănăstire, cât şi pentru întregul Nafpaktos. Mâna dreaptă a Sfântului Policarp se păstrează într-un suport lucrat în aur şi argint. Pe ferecătură este gravată scena Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu şi cuvântul Arhanghelului: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri”. Pe cealaltă latură există o inscripţie din 1 mai 1792: „Această mână a Sfântului sfinţit Mucenic Policarp, relicvă a Mănăstirii Ambelakiotissa din Kozitsa. S-a argintat pe cheltuiala Preacuviosului ieromonah Grigorie Plataniotos şi prin lucrarea aurarului Panaghiotis Damianopoulos din Kozitsa”.

Moaştele sunt aşezate într-o raclă de argint pe care se află următoarea inscripţie cu data de 1 noiembrie 1792: „Ofrandă către Sfântul Policarp din partea preacuviosului ieromonah Grigorie şi a confraţilor săi, Arsenie, Neofit şi Anania de la Mănăstirea Kozitsa a Adormirii Maicii Domnului, Ambelokiotissa. Lucrare a lui Damian din Kozitsa”. Laturile raclei au fost inscripţionate de un artist remarcabil cu 36 de reprezentări ale vieţii lui Hristos, a Maicii Domnului şi cu chipuri ale sfinţilor. Este o impresionantă operă de artă. În Duminica Mironosiţelor (Duminica a treia după Sfintele Paşti), cinstita mână a Sfântului Policarp se aduce în Nafpaktos pentru închinarea credincioşilor. Egumenul Mănăstirii Ambelakiotissa predă moaştele Sfântului Policarp în mâinile Mitropolitului şi acesta purtându-le cu evlavie şi urmat de toţi înaintează şi intră în catedrala mitropolitană a Sfântului Dimitrie. După vecernia, paraclisul şi predica despre viaţa şi ofranda sfântului, urmează procesiunea cu sfintele moaşte pe străzile oraşului.

SURSA: Doxologia

Părinţilor şi fraţilor şi iubiţi credincioşi,

  Fiindcă slujesc cu nevrednicie mâine Liturghia, m-am gândit că e bine ca  privegherea din seara aceasta s-o mai împodobim şi cu cântări, şi cu cuvinte sau cu predici, ca să nu pară prea lungă. Mâine, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare din Răsărit prăznuieşte trei sărbători: Anul Nou, Tăierea împrejur cea după trup a lui Hristos Mântuitorul şi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadochiei. Şi pentru că mâine nu se poate cuprinde într-o predică tot ce ar trebui spus despre aceste trei praznice, m-am gândit ca în seara aceasta să mă ocup într-o mică parte din predică de însemnătatea anului nou.

  Dar vreau să vă spun că, începând de la anul nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta: cel mai mare lucru e să ne înnoim viaţa, să luăm aminte cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneşte cine ştie de când şi să punem în locul lui o virtute, să iertăm greşalele celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toţi, să începem anul nou cu inima curată şi cu credinţă în Dumnezeu, să nu începem la crâşmă cu beţie, cu fluiere, cu câte şi mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineaţă, aşa o să-ţi meargă tot timpul. Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta: e iadul pe faţa pământului! Iată cum ştiu oamenii să mulţumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viaţă! Dar vine moartea şi-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i s-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas; dar nu-i mai dă, e rânduit: când ţi-o veni ceasul, te ia şi te duce. Ai vrea să te rogi: „Doamne, mai dă-mi un minut!”, dar nu-ţi dă, ai avut destule! Dumnezeu este prea drept, ţi-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepţi, să te pocăieşti, să plângi, să te rogi. Ţi-a dat atâţia ani de viaţă şi n-ai avut nici o grijă. Şi atunci vei vedea că nu mai este pocăinţă în timpul morţii. Deci să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu că n-am făcut nimic bun şi să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat cu mila şi cu îndurarea Lui să trecem iarăşi 365 de zile şi să ajungem până azi. Toţi trebuie să mulţumească. Toată zidirea lui Dumnezeu. Căci viaţa şi fiinţele şi toate vremile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie să mulţumim lui Dumnezeu, ca să nu vie urgia Domnului peste noi. Aşteptăm mila lui Dumnezeu, dar odată n-are să mai fie timp. Căci vine moartea pentru fiecare, vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni, nu pot scăpa nici împăraţii.   

  Unde-s împărăţiile, unde-s faraonii Egiptului, unde sunt sultanii turcilor, unde-s craii Germaniei, unde-s împăraţii de care se cutremura lumea, unde-s împărăţiile, unde-s  cetăţile, unde-s oraşele, unde-i oraşul Pompei şi unde este Cartagina şi oraşele vechi care s-au dărâmat de cutremur?! Unde-s cetăţile lumii, unde-s puternicii, unde-s cei învăţaţi, unde-s filosofii, unde-s cei care au purtat schiptru, cei care au purtat diademe şi ale căror capete străluceau ca soarele, unde-s?! Praf, pământ şi pulbere s-au făcut! Aşa-i dreptatea lui Dumnezeu, şi vai de noi dacă cheltuim vremea în zadar! Marele Apostol spune: „Răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt”. Vom cere să mai trăim un minut şi n-are să ne mai dea Dumnezeu. Pentru că trecem fără griji prin viaţa aceasta, ne încurcăm cu grijile veacului de parcă am fi nemuritori. Fum suntem. În toată ziua Biserica ne spune: „Omul ca iarba; zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori” (Psalmii 102, 15). I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toţi: „Tot trupul e iarbă şi slava omului ca floarea ierbii, uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut”; şi iarăşi zice Duhul Sfânt în Psalmi: „Zilele lui ca umbra trec”, „că s-au stins ca fumul zilele mele”; şi iarăşi: „anii lor ca un paianjen s-au socotit”; şi iarăşi: „zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat”.

  Pentru cine vorbeşte aici Duhul Sfânt? Pentru noi. Să avem urechi, să nu fim surzi! Să nu ne astupăm urechile, că visuri suntem sub soare. Oricine ar fi, praf şi pulbere este. Nimic nu rămâne veşnic pe pământ. Unde-s puternicii de care se cutremura lumea până ieri? Du-te şi vezi-i în gheena, cum îi muncesc dracii! Du-te şi întreabă-i acolo: Cu ce v-aţi ales din viaţa aceasta? Unde a rămas stăpânirea, unde ştiinţa, unde puterea popoarelor? I-a luat după dreptate moartea şi-i ţine în legături până în ziua Judecăţii de apoi. Să veghem, dar, cum petrecem timpul înaintea Domnului, căci negreşit vom muri şi ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă, şi ce-am gândit, şi ce-am lucrat.

  Aceasta v-o spun pentru anul nou: să mulţumim Prea Sfintei Treimi şi Prea Curatei Maicii Domnului, care mijloceşte pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să treacă un an. Să ne  hotărâm, în inima noastră, să punem început bun şi să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, creştineşte. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea. Amin!

 

  Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală și ce anume înseamnă ea.

  Cine sunt eu ca să mă întrebi despre o taină atât de însemnată? „Vorbește când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune sfântul Grigorie Teologul. Și deși socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuși, din dragoste față de tine, îți voi înfățișa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai spus-o.

  „Criză” este un cuvânt grecesc, și înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuințat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru  aceasta, nu vor învia necredincioșii la judecată (Psalmul 1,5), și în alt loc: milă și judecată voi cânta (Psalmul 100,1). Înțeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29,27). Însuși Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5,22; 12,31). Și apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4,17).

  Înlocuiește cuvântul judecată cu cel de criză, și citește: pentru aceasta, nu vor învia necredincioșii la criză, milă și criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.

  Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuințau cuvântul ”judecată” în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou și cel pe înțeles cu unul de neînțeles. Când era secetă, se spunea „Judecata lui Dumnezeu!” Când era inundație: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era război sau molimă: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era grindină, cutremure, omizi, șoareci, iarăși și totdeauna: „Judecata lui Dumnezeu!” Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundații, criză prin războaie, molimi și așa mai departe. Și actuala restriște financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită ”judecată”, ci ”criză”. Ca restriștea să fie sporită prin neînțelegere! Fiindcă atunci când se rostește pe înțeles, cum este ”judecată”, se știe și pricina pentru care a venit restriștea, se știe și Judecătorul care a îngăduit-o, se știe, în fine, și scopul pentru care a fost îngăduită ea. Iar când e folosit cuvântul ”criză”, cuvânt neînțeles de toți și de oricine, nimeni nu știe să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce. Aceasta este singura deosebire dintre criza actuală și criza care este de la secetă sau inundație sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă.

  Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăți a lui Dumnezeu? Cauza este întotdeauna aceeași. Cauza secetelor, inundațiilor, foametelor și a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este și cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, și Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deștepte conștiința, să-i înduhovnicească și să-i întoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Și, cu adevărat, Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminți pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanțe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianții și schimbătorii de bani. Înalță, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufașele căpșoare ale înțelepților europeni și americani să se trezească, să li se deștepte conștiința și să se înduhovnicească. Ca cei ancorați în limanul siguranței materiale să își aducă aminte de sufletul lor, să își recunoască fărădelegile și să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.

  Cât va ține criza? Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat. Atâta timp cât trufașii pricinuitori ai acestei crize nu vor capitula în fața Celui Atotputernic. Atâta timp cât oamenii și popoarele nu se vor gândi să traducă neînțelesul cuvânt „criză” pe limba lor și să strige cu suspinare și pocăință: ”Judecata lui Dumnezeu!”

  Spune și tu „judecata lui Dumnezeu” în loc de „criză”, și totul o să-ți fie limpede.

Sursa bibliografică: Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, pp. 20-22, Scrisoarea a 8-a către părintele Karan.

  Odinioară, mai înainte ca cineva să înteprindă ceva, dacă era om viețuitor în lume, mai întâi se gândea, iar dacă era om duhovnicesc se gândea și se ruga. În vremea noastră chiar și oamenii ”duhovnicești” nu numai că nu se roagă, dar nici nu se mai gândesc. Și mai ales acum când apar probleme serioase, aceștia fac experiențe pe lume. În toate cazurile, înainte de a acționa, să ne întrebăm: ”Oare am gândit bine la aceasta? M-am rugat pentru aceasta?”. Atunci când cineva acționează fără să gândească și fără să se roage, acționează satanic. Și iată, adesea, mulți creștini prin modul în care acționează nu Îl lasă pe Dumnezeu să intervină. Unii ca aceștia cred că ei singuri le vor reuși pe toate. În timp ce chiar și cel necredincios spune uneori ”Va avea grijă Dumnezeu”, aceștia nu spun nici măcar așa ceva. Cineva, de pildă, se luptă ca să fie desființat carnavalul[1], în timp ce ar putea face rugăciune ca Dumnezeu să arunce o astfel de grindină încât să-i risipească pe toți și să le strice petrecerea. Sau, de pildă, unii judecă pe un episcop, iar alții ajung până la Consiliul de Stat. Dar nici acolo nu se opresc… Manifestații, strigăte, articole în ziare… Mereu strădanii omenești și nu îl lasă pe Dumnezeu să lucreze. Nu aleargă la rugaciune, așa fel ca să răspundă Dumnezeu la rugăciunea lor. Cu smerenie și rugăciune se îndreaptă toate cele neîndreptate.

  Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înțeleagă aceasta. Lucrurile înaintează tac-tac. Ce ne așteaptă nu știm. Toată această situație ce s-a înstăpânit ne vorbește în acest sens. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune și să luptăm împotriva răului prin rugăciune. Singura soluție aceasta este. Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deși nu suntem vrednici de milă. Nu va mai exista nici o opreliște. Fiecare va face ceea ce îi va spune gândul său. Se va întâmpla ceea ce spune Sfântul Cozma[2]: ”Vei umbla multă vreme ca să afli un om. Iar cei care vor trăi, vor mânca din linguri de aur ”. Unora, desigur, le spune gândul: ”Dacă proorociile se vor împlini întocmai, la ce va folosi rugăciunea?”. Dumnezeu știe că astfel se vor desfășura lucrurile, dar noi facem rugăciune pentru ca un rău să fie mai puțin dureros și să nu se întindă. De aceea se spune și în Evanghelie că pentru cei aleși se vor scurta zilele[3]. Într-un război, de pildă, cu puterea rugăciunii se face o minune prin care se izbăvesc mai mulți, sunt mai puține victime și astfel oamenii se folosesc duhovnicește, cred și se schimbă în înțelesul cel bun.

  Lucrurile sunt serioase. Minune este faptul că până acum lumea n-a sărit încă în aer. Dumnezeu să ne miluiască, pentru că lumea depinde de trei-patru persoane. Soarta lumii stă în mâinile câtorva smintiți. Paremia spune: ”Caii dau cu copitele și puii de găină mor”. Așa este. Când se iau la ceartă statele mari, cele mici, sărmanele, sunt nedreptățite. Cele mari își dau cu copitele și distrug pe cele mici. Este trebuință de multă rugăciune, multă rugăciune, ca Dumnezeu să lumineze pe cei mari, pentru că, dacă vor, pot distruge lumea. Dumnezeu cunoaște multe moduri prin care să le dea și acestora puțină luminare. Dacă Dumnezeu luminează, dă unul o poruncă și se schimbă toate.

 

Într-o lume preocupată de așa zisa “criză financiară”, de viruși fabricați spre “înjumătățirea” populației globului, de alegeri prezidențiale și de alte lucruri fără de nici un rost duhovnicesc, cei care au nevoie de ajutor din partea noastră, frații mai mici ai lui Hristos și, deci, și ai noștri, rabdă cele mai mari lipsuri, de care noi nici habar nu avem, căci nu ne lipsește nimic din cele necesare traiului… în Giurgiu, părintele Valentin Ștefan face eforturi supraomenești pentru a aduna cele necesare traiului pentru cele 15 femei și cei 20 de copii care viețuiesc la Pro-Vita “Sf. Brâncoveanu” – filiala Giurgiu.

  Sunt zile în care părintele Valentin nu are nici măcar 5 lei în buzunar pentru a procura cele necesare copiilor și mamelor. Vine iarna și nevoile sunt mai mari. Deocamdată au haine, datorită faptului că oamenii au donat haine. Însă sunt multe de făcut: asigurarea de fonduri pentru mâncare și alte cheltuieli, probleme administrative și medicale: îmbolnăviri, tratamente, spitalizări, operații; sunt foarte multe nevoi care trebuiesc asigurate în fiecare zi. Pentru cei care au copii, cheltuielile sunt cunoscute, însă cei care nu au copii s-ar putea întreba ce cheltuieli sunt acolo unde sunt copii. Scutece, lapte praf, biberoane, ceaiuri, medicamente etc. Alte cheltuieli se fac pentru umplerea buteliilor, plătirea facturii de energie electrică, cumpărarea lemnelor pentru foc sau achiziționarea de produse de uz casnic (detergenți, săpun, hârtie igienică etc.) sau alimente.

  Orice ajutor e binevenit, fie el cat de mic. Pentru mai multe informații despre Pro-Vita ”Sf. Brâncoveanu” filiala Giurgiu puteți accesa blogul lor http://provitagiurgiu.wordpress.com sau suna la numerele 0720.906.635 / 0762.656.077 – părintele Valentin Ștefan. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Avva Macarie odinioară locuind în pustie a văzut pe Satana în chip de om trecând pe acolo, purtând o haină de in cu multe găuri, având în fiecare gaură câte o tigvuliță, în care ducea felurite gustărele fraţilor din altă latură a pustiei, cu care îi amăgea, trăgând la voile sale pe cei care gustau din ele.

  Tot astfel și un alt Sfânt Cuvios Părinte, ieşind din pustie mergea la Sfânta Biserică. Pe drum se întalni cu diavolul care avea un cojoc întors pe dos și de fiecare miţă era agăţat câte un şipuşor. Cuviosul s-a minunat foarte mult când a văzut pe diavolul că merge şi el tot într-acolo.

- Da unde mergi? îl întrebă sfântul cu mirare.

- La biserică, i-a răspuns liniştit diavolul.

Tu la Biserică? – îi zise Sfântul. Şi de ce nu? îi răspunse încornoratul; eu merg în toate Duminicile și sărbătorile la Biserică, pentru că acolo se roagă creştinii şi se învață în contra mea. Deci, trebuie să merg şi eu acolo la ei, ca să mă apăr. – Şi cum faci tu aceasta? îl întrebă Sfântul. Diavolul i-a răspuns:

- Vezi tu aceste mii de şipuşoare? În ele se află tot felul de gustărele și poftele păcatelor, cu care eu îmbii pe creştini şi creştine. Şi de nu va gusta cineva din unul, va gusta din altul. Iată, aşa am şi eu mii de căi și mijloace ca să-i întorc pe toţi la voia mea. Dar eu n-aş cam avea cheful sa-ţi escopăr toate tainele mele, ci numai pe unele dintr-însele tot ți le voi destăinui. (Acum ascultaţi cât de groaznic se lasă înşelaţi și întunecați la minte majoritatea creştinilor noştri).

  – Iată cum o potrivesc eu de minune, zice diavolul: Duminica şi sărbătoarea când ştiu că, creştinii trebuie ca dimineaţa să se ducă la Biserică, întrebuințez toate meşteşugurile drăceşti pentru a-i împiedica de a mai merge la Biserică, ca să nu se lumineze, ci să rămână întunecaţi, ca şi noi spiritele iadului. Atunci eu, care nu dorm; ci pururea mă ostenesc, umblând prin sat, din casă în casă, îi scol pe toţi şi-i trimit la târg şi la cârciumă. Câţi nu vor asculta și vor rămâne acasă, voind a se duce la Biserică, pentru aceştia am eu multe meșteșuguri. Când ei își rânduiesc treaba gospodăriei prin ogradă (curte) spre a putea merge la Biserică, mă amestec şi eu acolo, și te miri cum o vită l-a supărat, sau vecinul de alături, îl fac să se mânie, să ocărască, să suduie, să se ia la sfadă, să blesteme, şi alte multe pricini fac bărbatului pe-afară, ca să aibă motiv, că de acum nu se mai poate duce la Biserică supărat. După ce am isprăvit treaba pe afară, intru înăuntru în casă, şi pe câţi nu i-am putut înşela pe afară, mă ostenesc, şi în casă negreşit le găsesc cuiul.

  Tocmai în momentul când bărbatul se îmbracă spre a pleca la Biserică, îl umplu de duhul iuţimii, al certei şi al mâniei, pentru o rufă, poate că nu e spălată bine, că nu i se potrivește petecul, că nu-i sunt pantalonii scuturaţi, ghetele cremuite, sau poate că-i lipsește un nasture la cămaşă. Atunci în tulburarea mâniei i-o dă femeii de cap și fac atâta ceartă şi gâlceavă între soţi şi casnici, încât le-a trecut tot dorul de a se mai duce la Biserică. Bucuros de reuşita mea, eu stau într-un ungher la uşa casei, unde mă prăpădesc de râs. Pe femeie o umplu de tulburare prin neascultarea copiilor. Atunci o silesc să-şi blesteme şi să-şi ocărască copiii, şi aşa, îi las şi pe aceştia sfădindu-se în casă.

  Pe câţi i-am scăpat neînșelaţi astfel acasă, plec după ei la Biserică.

  Acolo am eu multe chiţibuşuri, ca umblatul lor la Biserică sa nu le aducă nici un folos; ci numai pagubă. Acolo în Biserică (zice diavolul) mă amestec mai întâi printre bărbaţi. Vezi colo cei doi coconaşi? Iată le întorc privirea spre pălăria şi îmbrăcămintea șucheată a uneia. Duduiei celei oacheșe îi întorc capul spre cutare tânăr, care-i face cu ochiul. Cu atenția lor la slujba Bisericii s-a isprăvit. Ei stau numai cu trupul în Biserică; iar cu sufletul sunt în păcate, departe. Vezi pe cel doi domni în straie boiereşti? Iată îi fac a se scandaliza de graiul cam pe nas al Preotului, aşa că în tot drumul lor spre casă îl judecă şi-l critică. Vezi pe cei doi negustori colo în dreapta? În tot timpul Liturghiei nu se mai gândesc la cele sfinte, că-i fac a petrece ca la cafenea, sau vorbind despre afacerile lor negustorești.

Dincolo, în stânga celor doi gospodari, le bag în cap că păcatele despre care vorbeşte cazania se potrivesc de minune la cumetrii lor și-i judecă în tot chipul, iar la păcatele lor nici nu se gândesc. Apoi încep să mai judece și pe badea Radu, Dumitru, Alexandru, ş.a. că de ce au venit aşa de rupţi la Biserică. Pe ţărani îi fac să nu fie cu luare-aminte la slujbă, ci să se gândească acasă la femeie şi copii, la gospodărie și afaceri lumeşti, și aşa, am isprăvit şi cu aceştia, cărora nu le mai stă mintea la slujba Bisericii.

  După ce înşel astfel şi-n alte multe feluri pe bărbaţi (zice diavolul) trag o roată printre femei, şi le câştig aproape pe toate, făcându-le să vorbească în Biserică. Vezi colo fetele acelea tinere? Au venit cu flori pe cap, gătite idolește, cu capul, gâtul, pieptul, mâinile şi picioarele dezgolite numai ca să înşele pe tineri și să-şi facă ochi dulci unii la alţii. Iată și femeile acelea cochetate, care se umplu de păcate grele, şi aici în Biserică, pe femeile acelea de acolo le fac să tragă cu coada ochiului una la alta, la straiele, la încălţările şi la broboada altora … după care apoi să se apuce a povesti şi a le critica:

- Văzut-ai pe cutare femeie cum este îmbrăcată astăzi la Biserică şi ce broboadă mai are pe cap! N-aş purta-o să mi-o dea de pomană! Aşa, leliţo dragă! Şi încă ce încălţări mai are şi în picioarele ei … Doamne! Doamne! Da pe cutare, şi cutare, l-ai văzut cum nici nu este lăut, nici schimbat! Ce femeie proastă mai are şi acela! Bine a zis cine a zis: “Tot un bou şi-o belea”.

- Aşa soro, Doamne! Multe-ţi mai sunt date să-ţi vadă ochii. Și altele multe ca acestea mai zic ele.

- Vezi colo cele două cumetriţe, cum ele tocmai în timpul slujbei îşi pețesc fetele de minune, îşi pregătesc zestrea copiilor, şi îşi clevetesc prietenele care i-ar împiedica a face nunta mai degrabă? Despre slujba Bisericii nici nu mai e vorbă s-o asculte cu atenţie … Pe câţi nu pot pune mâna nici în Biserică (zice diavolul), îi vânez eu la ieşirea din această Casă, foarte periculoasă pentru mine. Astfel, pe cale spre locuinţele lor, ma alipesc pe nesimţite de dânşii şi atâta de dulce le şoptesc la ureche, încât pe mulţi îi fac să se ducă la horă, să cânte cântece lumeşti, să chiuie şi să joace, ori măcar să privească, făcând astfel toate voile noastre şi apoi îi scriem în catastifele noastre, după care le vom cere socoteală la vămile văzduhului. Pe alţii nu-i las până nu-i bag în cârciumă. De aici în colo nici habar de grijă nu mai am, căci cu vinul şi rachiul le spăl pe loc toate învăţăturile ce le-au câştigat în Biserică. Încă ceva mai mult, pe unii îi fac să înjure în modul cel mai prost: Biserica, Preotul, cele Sfinte, ba chiar şi pe Dumnezeu. Și aşa, unii ca aceştia n-au nici o plată ca au mai fost și ei la Biserică.”

  Astfel a destăinuit diavolul, Cuviosului Părinte, unele din meșteșugurile lui, rugându-l ca să nu mai spună nimănui acele nestemate chiţibușenii infernale, spre a putea înşela pe toți creștinii cu ele. Cuviosul Părinte neascultându-l, a scris acestea și le-a arătat tuturor creștinilor, care se duc la Sfânta Biserică, ca să se păzească de cursele diavolului şi să asculte Sfintele Slujbe, Dumnezeiasca Liturghie și Cuvântul lui Dumnezeu, cu evlavie, credinţă şi dragoste sfântă, spre a se întoarce acasă folosiţi, edificaţi şi luminaţi, câştigându-şi astfel mântuire a sufletelor lor. Amin.

Mercurul, folosit drept conservant, nu mai poate fi utilizat în vaccinurile pentru copii în Marea Britanie, fiind interzis cu cinci ani în urmă din cauza unor indicii conform cărora ar putea determina apariția unor probleme cerebrale, potrivit sursei citate.

Vaccinul conține și squalene, compus folosit pentru stimularea răspunsului sistemului imunitar, dar despre care unii specialiști afirmă că ar putea avea legătură cu apariția unor boli autoimune, printre care se numără scleroza multiplă, artrita reumatoidă și lupusul.

Substanța a fost inclusă în vaccinurile antiantrax administrate militarilor britanici și americani în timpul primului razboi din Golful Persic, mulți dintre ei considerând că aceasta este responsabilă pentru problemele neurologice cunoscute drept “sindromul războiului din Golf”.

În Marea Britanie, vaccinul împotriva gripei A H1N1 urmează să fie administrat unui număr de 11 milioane de persoane, incluse în categorii de risc. Specialiști și militanți britanici citați de Sunday Express și-au exprimat însă îngrijorarea în legătură cu riscurile prezentate de amestecul de substanțe, apreciind că mercurul nu ar trebui inclus în nici un tip de vaccin. (Mediafax)

 

  După furtuna demonică, va veni o zi cu soare, dumnezeiască. În spatele duhului lumii, căruia îi este caracteristică libertatea de astăzi, lipsa respectului faţă de Biserica lui Hristos, faţă de oamenii mai în vârstă, de părinţi şi de învăţători cu frică de Dumnezeu, se ascunde robia duhovnicească, neliniştea sufletească şi anarhia, care duc societatea spre disperare, spre catastrofa sufletească şi trupească. Deci, sistemul perfect al “cartelei electronice”, al garanţiei computaţionale este faţada dictaturii mondiale, a robiei lui antihrist.

  Apocalipsa Sfântul Ioan: Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte; încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase (Apoc. 13: 16-18).

  Sfântul Andrei din Cezareea scrie următoarele: “Numele spurcat al lui antihrist şi exactitatea numărului, precum şi celelalte despre care s-a scris, se vor descoperi în timp de cei vigilenţi, dar ce Apostolul Petru s-a dezis de Hristos în exterior – şi aceasta a fost o dezicere (lepădare). Aceştia însă se leapădă de Sfânta pecete a lui Hristos, care le-a fost dată la Sfântul Botez – ,,Pecetea darului Duhului Sfânt” – pentru a primi pecetea lui antihrist şi spun că Îl au în ei pe Hristos!”

  Cu regret, în timpul sfinţilor mucenici, o asemenea logică o aveau anumiţi gnostici care se străduiau să influenţeze mucenicii care se pregăteau pentru chinuri, precum scrie Sfântul Vasile în cuvântul său despre mucenicul Gordie: ,,Mulţi, aducând dovezi absurde, încercau să convingă mucenicul să se dezică numai prin cuvinte şi să păstreze credinţa în suflet, adică predispunerea lăuntrică, căci Dumnezeu nu ia în seamă limba, ci predispunerea omului. Dar mucenicul Gordie era de neclintit şi răspundea: «Limba creată de Hristos nu va putea să rostească ceva împotriva Ziditorului său». Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu rămâne batjocorit. Căci din cuvintele tale te vei găsi drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit (Luca 19: 22; Matei 12: 37)”.

  În acelaşi fel, pe timpul împăratului Deciu, legea cerea mărturisirea religiei închinători1or la idoli şi toţi creştinii care îşi declarau acordul şi aduceau jertfe idolilor luau un certificat şi evitau chinurile. Între cei care. s-au dezis de Hristos erau şi cei care dădeau bani slujitorilor idolilor din comisii şi luau certificate, numite “clevetitoare”, fără a se dezice; Biserica şi pe aceştia i-a pus în rândul trădătorilor credinţei – celor căzuţi.

  Dar sunt cunoscute o mulţime de exemple pozitive, cum ar fi minunea Sfântului Teodor, pe care o sărbătorim an de an în prima sâmbătă a Postului Mare. Iulian Apostatul, dispreţuind postul creştinilor, a hotărât să-i spurce atunci. “Pentru aceasta, tainic a poruncit ca în pieţe să se vândă produse spurcate cu sânge ale jertfelor aduse idolilor. Dar, prin Pronia lui Dumnezeu, fostului arhiepiscop al Constantinopolului, Evdoxie, i s-a arătat în vis mucenicul Teodor şi i-a descoperit această uneltire. I-a poruncit să adune oamenii credincioşi luni dimineaţa devreme şi să le interzică să folosească produsele spurcate, iar lipsa alimentelor necesare s-o completeze cu colivă pregătită în grabă. Astfel acest scop al apostatului nu a fost atins. Iar poporul evlavios a rămas nespurcat” (Ceaslovul Mare, p. 446).

  Abţinerea de la aducerea de jertfe idolilor este înscrisă în pravilele sfinţilor apostoli: Ci să le scriem să se ferească de întinările idolilor şi de desfrâu şi de (animale) sugrumate şi de sânge (Fapte 15: 20, 29).

  Din păcate, în afară de cele povestite deja, poţi auzi de la “gnosticii” contemporani o mulţime de prostii. Unii spun: “Voi primi buletinul de identitate cu numărul 666 şi îi voi face semnul crucii”, alţii zic: “Voi accepta pecetea pe cap, dar voi acoperi-o cu semnul crucii făcut deasupra capului” şi multe alte aberaţii asemănătoare, crezând că astfel se vor sfinţi, în timp ce aceasta este amăgire.

  Se sfinţeşte numai ceea ce poate fi sfinţit. Bunăoară, apa primeşte sfinţirea şi se preface în agheasmă (apă sfinţită), iar urina nu primeşte sfinţirea. Prin urmare, diavolul-antihrist cu simbolica lui de pe paşaport, de pe mână sau de pe cap nu poate fi sfinţit nici măcar prin semnul Crucii.

  Avem puterea Cinstitei Cruci, Semnul Sfânt al Dumnezeiescului har al lui Hristos, numai atunci când suntem pecetluiţi cu Sfânta Pecete a Botezului, când ne lepădăm de satana, ne împreunăm cu Hristos şi primim Pecetea Sfântă: ,,Pecetea darului, Duhului Sfânt”. Să ne dăruiască Hristos bună cugetare. Amin.

Sfântul Munte. Chilia Panaguda a Mănăstirii Cutlumuş.

Prima sâmbătă a Postului. Anul 1987.

Cu multă durere şi dragoste întru Hristos, monahul Paisie

În România mass-media este o putere. Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o invenție a minții omenesti – care în sine nu este nocivă; însă modul în care el este folosit, cu precădere în ultimii unsprezece ani la noi și în ultimii treizeci de ani în occident, l-a transformat în cea mai distructivă armă din lume – pentru suflet.

Televiziunea are o tendință tot mai accelerată și mai accentuată de a nu mai îndeplini funcția de divertisment, informație, cultură, etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce e bun. Televizorul are o lucrare “religioasă”, o influență spirituală de netăgăduit. El a reușit ceea ce nu s-a mai realizat de la Turnul Babel – să unească toată omenirea în tot ceea ce nu este Dumnezeu. Atunci (la Turnul Babel) ca să-i oprească de la rău, Dumnezeu a împărțit limbile, iar astăzi, prin televizor, de la un capăt al pământului la celălalt o singură limbă hulește tot ceea ce este sfânt.

Televizorul alungă pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului și îl înlocuiește cu toate pornirile drăcești. Televizorul nu strecoară în mod pervers în om o singură patimă, ci toate patimile mari – sodomia, curvia, iubirea de aur și de bani, setea de sânge, hula împotriva Duhului Sfânt, egoismul, setea de putere și de slavă deșartă, precum și pe cele mai mici (care de fapt nu sunt deloc mici): lenea, judecarea aproapelui, nepăsarea, curiozitatea nefolositoare și bolnăvicioasă. Telenovelele sunt specializate în amplificarea acestei ultime patimi.

Televizorul nu înghite numai indivizi, ci popoare întregi. Desigur, aparent, nu e mai păcătos un televizor decât un bordel, dar televizorul are totuși o putere distructivă cu mult mai mare decât acesta, pentru că în fiecare casă introduce un bordel, în care intră cu ușurintă toți (părinți și copii) și la orice oră.

Omul intră în contact cu lumea prin cele cinci simțuri: văz, auz, miros, gust, pipăit. Dintre aceste simțuri, vederea este cea prin care intră cele mai multe imagini și informații. Personalitatea omului, prin facultăți ale ei precum sunt: cunoașterea, înțelegerea, memoria, imaginația, este foarte dependentă de ceea ce primește prin acest simț. Acesta este motivul pentru care nu ne prea ocupăm de radio, care nu are puterea de înrâurire a televizorului. Radioul se adresează auzului. Televizorul se adresează văzului, în primul rând, dar și auzului. Este mai periculos decât ziarele. Acestea se adresează si ele văzului, dar imaginile sunt nemișcătoare – par moarte. Imaginile de la televizor sunt vii, mișcătoare: de aici puterea lor.

Omul împătimit de televizor nu mai înțelege că imaginile pe care acesta i le oferă le privește nu la rece, ci acestea intră în viața lui interioară, pe care o influențează, o modelează după chipul lor (spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești). În timp se produce o simbioză între om și televizor, o întovărășire în care însă primul este factorul pasiv, cel care primește orice, fără nici un discernământ. Omul devine pur și simplu un material care se lasă, fără să-si dea seama, prelucrat în duhul tovarășului său, care treptat îi devine chiar și stăpân. Astfel televizorul devine de fapt adevăratul dumnezeu al omului, căruia i se închină, îl ascultă, îi slujește, chiar dacă privitorul este creștin botezat în numele Sfintei Treimi. Dumnezeu cu adevărat este cel cu care ai o legătură conștientă. Cei cărora li se pare că exagerez să facă o comparație între timpul pe care îl petrec în fața micului ecran și timpul pe care îl petrec în fața icoanei în rugăciune, între interesul și emoția cu care primesc imagini cel mai adesea murdare, și formalismul cu care fac o rugăciune, prea adesea nălucită de imagini pătimașe, demonice.

Este televizorul vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu. Dar el amplifică la maxim răul în lume, îl rafinează, îl generalizează, îi dă o putere pe care acesta nu a mai avut-o până astăzi. Răul exista și fără televizor, dar nu avea forța și întinderea pe care le are în prezent.

“Sunt oare numai rele la televizor?”

Sunt și bune, dar atât de amestecate cu cele rele, încât nu mai sunt deci bune, în măsura în care, acceptând această “amestecare rea”, ajung, oarecum, să le motiveze, să le gireze. Acolo unde răul e amestecat cu binele nu mai este locul lui Dumnezeu, ci al diavolului. Atunci când a mâncat din pom Adam a cunoscut si binele, si răul, dar a ajuns rob numai al răului. Un doctor ginecolog care face chiuretaje nu va scăpa de osânda lui Dumnezeu pentru că a ajutat pe unele femei să nască. Când pe aceeași conductă (ecranul televizorului) curge apă de izvor curată și mizeria dintrun grajd de vite, cel care se adapă de acolo, ce gust va simți: al apei sau al bălegarului? Comparatia între televizor si această conductă pare dură, dar în privința filmelor pornografice și a așa-numitelor filme “sexy” este foarte elocventă și exprimă realitatea.

Omule care te uiți la televizor, trebuie să știi că asimilezi tot ceea ce vezi acolo și încet-încet vei ajunge și să fii ceea ce asimilezi!

Dacă într-o revistă de patru pagini toate sunt pline de articole creștine, dar jos, pe ultima pagină, se dă un număr de telefon al unei linii erotice, revista aceasta este anticreștină. “Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamona” (Matei 6, 24).

“La televizor sunt și lucruri bune, noi le despărțim de cele rele”.

Ca să alegi trebuie un criteriu în funcție de care să te orientezi în privința binelui și a răului. Adulții (peste 40 de ani), care n-au crescut cu mizeriile de la televizor, s-ar putea să aibă un criteriu în bunul lor simț. Dar dacă nu sunt bine ancorați într-o viață religioasă, vor fi și ei foarte îngăduitori în privința răului. Ce criteriu are însă generația tânără (sub 50 de ani) care din copilărie s-a hrănit cu filme erotice, de groază și de incredibilă violență? Personalitatea adolescentului se va forma pe această temelie spurcată și șubredă. Răul și binele sunt amestecate în capul lui. El nu va apuca niciodată vârsta discernerii binelui de rău, pentru că n-a trăit niciodată numai în bine. În lumea fizică, pentru a vedea un obiect mai bine, trebuie să te apropii de el. În lumea spirituală, această lege este valabilă numai în cazul virtuților. În ceea ce privește păcatul, nu-l poți vedea decât dacă te distanțezi de el. Acesta este motivul pentru care Sfinții își plâng păcatele și se mărturisesc păcătoși, iar homosexualii se mândresc cu patima lor, fac paradă și cer drepturi.

Televizorul nu este un singur drac, ci iadul întreg. Când a apărut televizorul marele stat major al iadului l-a primit ca pe cea mai plăcută surpriză din istorie. Nu se aștepta ca însuși omul să-i procure invenția cea mai potrivită spre a-i dezvolta și finaliza toate intențiile sale infernale.

Televizorul este periculos nu numai pentru că ne arată rele, ci și pentru că ne învață să facem foarte multe feluri de rele, oferind chiar vaste posibilități de “înaltă calificare” în toate domeniile malefice.

Dintre toate relele televizorului, două sunt cele mai mari:

- desfrânarea

- calomnierea, judecarea și disprețuirea aproapelui, și prin aceasta distrugerea psihologică și sufletească a oricărei persoane, ca și compromiterea oricărei idei, intenții sau instituții benefice.

Cum intră prin micul ecran desfrânarea în om?

Orice imagine care apare pe retină este transmisă sufletului. Cele trei puteri ale sufletului (rațiune, sentiment, voință) sunt toate colorate potrivit imaginii primite. Imaginea “sexy” face rațiunea să treacă încet prin etapele următoare: la început respinge ceea ce a văzut, apoi acceptă imaginea și, în cele din urmă, o primește căci bariera, împotrivirea rațiunii a fost doborâtă de patimă.

Simțirea, mai întâi se scârbește de mizeria morală de acolo, apoi este indiferentă, iar la urmă dorește să facă întocmai ceea ce a văzut.

Voința – nemaifiind condusă de rațiune și întărită de afectivitate, trece și ea de la împotrivire la căutarea desfrânării. Această trecere se face în timp, dacă omul vede mai multe filme și secvențe cu scene pornografice. Biruința pornografiei asupra psihicului este atât la nivel conștient, cât și la nivel subconștient. În subsolurile ființei, în subconștient, videoteca pornografică creează mișcări care se ridică în conștient și constrânge pe om să facă unele lucruri cu o putere (demonică) pe care el nu o înțelege de unde provine și căreia nu i se mai poate împotrivi. De exemplu, un tânăr care mai înainte pe când trecea pe lângă o tarabă cu cărți căuta romanele lui Sadoveanu sau poeziile lui Eminescu, astăzi caută manualele chinezești sau indiene de inițiere în practicile, nu arareori perverse, sexuale. Privirea unei femei, care înainte nu îl tulbura, astăzi trezește în el dorințe josnice. Această schimbare se datorează acumulării pornografice din subconștientul său. Întreaga sa personalitate este astfel treptat pecetluită cu “numărul fiarei” (Apoc. 15, 8).

Imaginația este terenul în care aceste influențe se văd cel mai clar. Filmele lucrează aici în două moduri: unii tineri, văzând de ce sunt capabili “eroii” lor, capătă complexe de inferioritate față de sexul opus, se văd urâți, incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin necomunicativi, închiși în sine, triști și recurg la “defulări” sexuale (onanie și altele înrudite cu ea) în care n-au nevoie de partener. Alții (bine îndoctrinați de fllme) devin obsedați de desfrânare, incapabili de înfrânare și cu manifestări sexuale care depășesc în perversitate Sodoma și Gomora. Unii ca aceștia, dacă se căsătoresc, vor spurca patul conjugal și vor aduce pe lume copii cu mari probleme psihofizice. Căsătoriile în care se fac păcatele sodomice nu rezistă în timp. Dacă acestea ar fi cazuri izolate, răul n-ar fi așa de mare. Din păcate, aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma și Gomora cu foc din cer și ploaie de pucioasă (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfânta Scriptură), s-au extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la această pierzătoare extindere? Televizorul, “educatorul” poporului nostru.

Iată că treptat imaginea de la televizor devine viață. Treptat, imaginarul a reușit batjocorirea și schimonosirea realului. Ceea ce noi am prezentat schematic mai înainte (modul în care omul este invadat și biruit de pornografie) știu și conștientizează perfect regizorii acestor filme. Dovada faptului că știu este însuși rezultatul obținut. Deci care este scopul acestor filme? Să facă din fiecare cetățean al Împărătiei lui Dumnezeu (creștin botezat) un locuitor al Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) – iar dacă va muri fără pocăință și un viitor osândit în iad.

Dar oare de ce în primul rând desfrânare, și nu alte păcate?

Aceasta deoarece nimic nu-l desfigurează pe om sufletește atât de mult ca desfrânarea, nimic nu-l distruge mai repede și mai ireversibil, nimic nu-l scârbește pe Dumnezeu la un om mai mult decât păcatul acesta. Oare de atâtea mii de ani, de când este omenirea, au avut nevoie oamenii să fie educați sexual prin televizor pentru a se înmulți? Nicidecum. Scopul real al prezenței în fiecare film a imaginii desfrânării este de fapt cel cu totul contrar: distrugerea omenirii. Se știe prea bine că desfrânarea reduce de fapt natalitatea. În bordeluri, unde este cea mai intensă activitate sexuală, nu se naște nici un copil. Mamă smerită, grijulie și iubitoare, și amantă senzuală, rafinată și perversă sunt două feluri de însușiri ale femeii, care se exclud.

Iată numai un exemplu – din multe altele asemănătoare care s-ar putea da spre a arăta modul în care rafinează televizorul păcatul curviei. În urmă cu câteva zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau tineri care își mărturiseau sentimentele, dar în privința manifestărilor fizice totul se reducea la o privire caldă, la o strângere de mână și (sau) la o îmbrățișare nevinovată. Apoi au apărut săruturile din ce în ce mai lungi, mai “apetisante” și mai dese. Încet, încet au apărut femeile semiîmbrăcate, dezbrăcate și scenele erotice din ce în ce mai “curajoase” și mai variate. Astăzi există o adevărată artă și industrie a pornograflei (extrem de bănoasă). Răul nu s-a oprit aici. După 1989 s-a îndesit la noi în țară folosirea cuvântului: “homosexual”. Prima reacție a fost cea de scârbă. La televizor, mai întâi totul s-a redus la niște aluzii ironice (lumea râdea pe seama lor), dar mai apoi cenzura conștiinței, treptat a fost doborâtă. Apoi s-au îndesit filmele având ca personaje centrale homosexuali, au apărut spectacole “vesele”, de divertisment și interviuri cu ei. Care este mesajul acestor făcături, care de care mai perfide și mai imunde, care s-a încercat a ni se inocula? Acela că, de fapt și de drept (?!) și ei sunt oameni ca și noi, obișnuiți, ba chiar cu unele calități deosebite – fiind invocate chiar nume de personalități artistice, literare etc. -, iar pornirile lor sexuale nu sunt nici păcate, nici manifestări patologice, ci alternative “cumsecade” la manifestările heterosexuale. Iată cum s-a escaladat astfel o altă culme îngrozitoare a răului.

Ni se sugerează că ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de turmă), și astfel înaintarea în rău își continuă acțiunea îndobitocitoare, deși a ajuns deja foarte departe. Au început să apară (deocamdată sporadic) și secvențe cu aluzii la păcatul zoofiliei, al desfrânării cu animale care, ca și sodomia, oprește 15 ani de la împărtășirea cu Sfintele Taine pe săvârșitorii lor. Și iată cum vedem împlinindu-se, sub ochii noștri, proorocia făcută de Sfântul Antonie cel Mare cu aproape 1700 de ani în urmă: “Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

Nimeni nu poate să ajungă într-o singură zi un mare păcătos. Diavolul știe lucrul acesta și acționează în consecință: dărâmă treptat toate puterile bune ale sufletului și ridică în locul lor templul său. “Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” spune Mântuitorul. Tot acolo vrea și cel rău să își zidească întunecata sa împărăție.

Legislația, câtă vreme a rămas supusă legilor divine, a fost categorică în privința acestui păcat: pedeapsa cu moartea, în Vechiul Testament; apoi, închisoarea. Acum, practica homosexuală nu mai este pedepsită de lege. Răul însă nu se oprește nici aici, pentru că mai sunt bariere care trebuie să cadă. Homosexualii vor să înfieze copii (vă dați seama la ce va fi supus un copil care are părinți doi bărbați), vor să se căsătorească în biserică, vor să fie hirotoniți preoți, vor legiferarea pedofiliei. Sunt o minoritate care cere drepturi care să-i permită să ajungă majoritate, pentru ca să poată atunci să impună noi legi, nelegiuite. În Sodoma și Gomora Dumnezeu a coborât foc din cer pentru că locuitorii acestor cetăți (bogate) nu numai că făceau acest păcat, ci îi forțau pe toți cei ce veneau acolo să săvârșească și ei răutatea.

Cum se poate distruge o persoană nevinovată prin televizor?

Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de publicul larg. Însă aceste emisiuni creează atitudini ostile față de persoana vizată. Chiar dacă după zece astfel de emisiuni mincinoase va apărea o emisiune care restabiliește adevărul, totuși sămânța răului a fost aruncată. Omul acela, înconjurat de neîncredere, suspiciune și dușmănie din partea celorlalți, începe să-și piardă echilibrul lăuntric chiar dacă este nevinovat. Minciunile spuse despre el, acuzațiile de care nu se poate apăra și sentimentul neputinței îl dărâmă lăuntric. Nu numai oameni, dar și idei și instituții pot fi distruse prin această metodă. Iată ce forță au la îndemână cei care conduc televiziunea în România și în lume.

Cine amendează un ziar sau un post de televiziune pentru calomnierea și umilirea unei persoane? Cine dă certificat de corectitudine oamenilor care lucrează în mass media?

Desenele animate – nevinovate numai în aparență, au un caracter hipnotic, înrobesc sufletul copilului. Creează viciul privirii necontenite la televizor. Acum se uită la desene animate, iar după 12-14 ani la filme de “acțiune”, de război, la filme pornografice, “sexy”, de extremă violență și de groază. În afară de aceasta, desenele animate de astăzi umblă tot mai vădit la modelarea unei concepții false a copilului despre Dumnezeu și lume. În unele desene animate, eroul principal este un personaj pus pe pozne și, chiar dacă are cornițe, este prezentat astfel încât să devină cât mai simpatic. Potrivit învățăturii creștine însă, demonul – chiar mic dacă este -  nu este decât tot un lucrător viclean al răutății și împreună colaborator cu frații săi încornorați mai mari, în urzirea de planuri meștesugite spre pierderea neamului omenesc.

Roboții cu ochi roșii și aripi (draci moderni) care se războiesc între ei și ucid cu aberantă cruzime, inoculează copiilor setea de violență. Imaginile desenelor animate care se mișcă cu repeziciune zăpăcesc mintea copilului, îl fac și pe el să fie sucit, să n-aibă astâmpăr, îi răpesc dorința de învățătură. Violența desenelor animate trece în realitate. În Rusia sunt astăzi 100000 de copii asociați în grupări ucigașe. La noi, în România, crimele îngrozitoare săvârșite de unii copii i-au făcut pe responsabilii de la Televiziune să însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri și pătrate colorate, filmele nocive pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de către copii, ai căror părinți sunt ei înșiși în gravă confuzie morală, iar celor care dau pe post asemenea producții cinematografice ucigătoare de suflete le vor fi de ajuns bulinele și celelalte semne spre a se apăra la dreapta și înfricoșata Judecată a lui Hristos?

Trei exemple spre a arăta cum trece imaginea micului ecran în realitate

1. În urmă cu câțiva ani a apărut la noi în țară o casetă video intitulată “Sirenele – satanismul în muzica rock“. Autorui acestei casete, grec de origine, fost cântăreț rock, mărturisește că filosofia de viață și-a format-o pe când era copil, din filmele științifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme (“Războiul stelelor” și altele) a tras concluzia că universul este condus de două forțe impersonale, a binelui și a răului, care se află într-un neîncetat conflict, iar valorile supreme sunt puterea, orgoliul și gloria. Autorul acestei casete video face parte dintre puținii înșelați care s-au întors la adevăr. Însă câți tineri, care în copilărie s-au “hrănit” cu “Războiul stelelor”, n-au murit fără să știe că Dumnezeu este unul singur și prețuiește mai mult iubirea decât ura, smerenia decât mândria, iertarea decât răzbunarea!

2. Filmele științifico-fantastice au răspândit în omenire o nouă credință: aceea în existența extratereștrilor. Nimeni astăzi nu se mai îndoiește de existența lor. Un ieromonah ortodox din America, Părintele Serafim Rose, arată în cartea sa “Ortodoxia si religia viitorului” că aparițiile extraterestre sunt de fapt experiențe mediumistice de natură demonică. Un fel de ședinte de spiritism în care pământenii intră în contact cu duhurile răutății, pentru care nu este nici o greutate să ia chipul “cetățenilor” unor alte civilizații.

3. Există astăzi în lume aproximativ 1500 de “vampiri” (cei mai mulți în America) – oameni ce dorm în coșciuge, beau sânge, etc. Toți acești “vampiri” sunt copiii care odinioară au vizionat filmele de groază având ca “eroi” astfel de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcată, încât le-a deformat total imaginea asupra realității propriei lor persoane. În loc să se considere și să trăiască precum oamenii, ei au ajuns să se considere și să trăiască efectiv ca “vampiri”.

Vrăjitoarele, al căror mesteșug este osândit și amenințat cu grele urgii dumnezeiești în toate paginile Sfintei Scripturi, astăzi își demonstrează abilitățile pe micul ecran, dau interviuri, își fac reclamă și își dau adresele. În zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vrăji, nu îi mai cer ajutorul Lui, ci vrăjitoarelor, iar astrologia este nelipsită din programele TV, sub forma de rătăcire și înșelare, a citirii zodiilor, atât de vehement condamnate de Sfânta Scriptură și de scrierile Sfinților Părinți. Dar iată ce ne spune în această privință și Sfânta Scriptură: “Bărbatul sau femeia, de vor chema morții sau de vor vrăji să moară neapărat: cu pietre să fie uciși, că sângele lor este asupra lor” (Levitic 20, 27). “Iar partea celor necredincioși… și fermecători… este în iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă” (Apocalipsa 20, 27).

Jocurile de noroc n-ar putea îmbogăți atât de repede pe unii, puțini, dar vicleni, pe seama altora, mulți dar creduli, dacă n-ar fi televizorul. Naivul telespectator văzând premiile colosale vânturate pe micul ecran se și vede câștigătorul unuia dintre ele. El nu știe că adevărații câștigători sunt – matematic – cei ce organizează jocurile. Puținii premiați culeg firimiturile, iar cei mai mulți rămân cu iluziile spulberate.

Invazia publicității

În vinderea unui produs, pe piață, un rol important îl are reclama. Atunci când un film serial are succes la public, produsele cărora li se face reclama în timpul lui sunt mai bine vândute, așa încât omul care iubește un film serial “înghite” fără să vrea pe lângă acesta și produsul căruia i se face reclamă. Ce este rău în aceasta? Răul este că televizorul devine astfel, dintr-un mijloc de așa-zis divertisment, stăpânul întregii noastre vieți, care ne poruncește cum să ne îmbrăcăm, ce să mâncăm, cum să vorbim, cum să gândim .

O firmă americană care comercializa cafea și-a sporit cu mult vânzările în urma apariției la televiziune a unui serial a cărui acțiune se învârtea în jurul unei cești de cafea. Personajele principale ale acestui serial, un tânăr și o tânără, au o pasiune comună: marca de cafea comercializată de acea firmă americană. Pe măsură ce americanii îndrăgeau personajele acestui film le creștea și apetitul pentru cafeaua cu pricina.

Este uimitoare răbdarea prostească de care dau dovadă unii oameni care, pe lângă un film de 45 de minute, înghit și 15 minute de publicitate.

Americanizarea. Majoritatea covârșitoare a filmelor fiind americane, dau iluzia răspândirii stilului de viață american, străin felului nostru de a fi. Prin aceste filme se realizează de fapt o colonizare ideologică de la distanță, o înrobire a mentalității și a sensibilității creștine a unui întreg popor. Chiar dacă cea mai mare parte a americanilor sunt creștini neoprotestanți, trebuie spus că aceste filme n-au în ele nici un fel de nuanță creștină. Sunt pur și simplu păgâne și anticreștine. Occidentul, pe care l-au invadat mai demult, deja s-a debarasat de ele, fiind suprasaturat de nerușinarea lor, eliminându-le metodic, sistematic și rapid.

Știrile, care – chipurile – ar trebui să fie emisiuni mai serioase, s-au pervertit și ele. Violențele, uciderile între rude, morți terifiante, incesturi, violuri umplu astăzi mai tot spațiul lor. Oare ce fel de informație poate fi aceasta, că în cutare sat un om beat a venit acasă, a luat toporul și l-a omorât pe tatăl său? Sau altele de acest gen. Aceste “știri” reprezentau înainte subiectul de discuție și de bârfă al babelor de pe la sate și al celor lipsiți de orice orizont spiritual și intelectual, iar astăzi se transmit la ore de maximă audiență, de oameni scoliți special pentru o asemenea activitate. Pe de altă parte zvonurile (“în ziua cutare va fi un cutremur devastator”, “iarna aceasta va fi polară” etc.) terorizează, stresează pe bieții oameni care doresc să afle ultimele noutăți. Televizorul devine astfel un puternic factor de stress.

Ne cultivăm prin televizor? Nimeni nu ajunge om de cultură pierzând timpul în fața micului ecran, ci citind cărți, tocindu-și coatele. Televizorul caută cu insucces să se substituie actului de cultură; dimpotrivă, s-a observat că interesul pentru carte dispare la copiii ce-și petrec timpul în fața televizorului.

Cronofagia. Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciurile de fotbal, întrecerile sportive) au un aspect negativ: pierderea timpului. Fiecare clipă a vieții omului are o valoare infinită. În timp omul câstigă sau pierde veșnicia. Cumplite sunt, în inconștiența și iresponsabilitatea lor, expresiile: “îmi pierd timpul cu… Mi-am omorât timpul cu…”.

Copiii mei nu se uită la prostii. Așa zic și cred părinții care nu știu ce programe vizionează copiii în absența lor, sau chiar în prezența lor, atunci când “bătrânii” dorm. Unii copii și adolescenți țin telecomanda în mână și filmul erotic se transformă într-o secundă, printr-o simplă apăsare de buton, într-un nevinovat film documentar.

Cântecele. În marea lor majoritate sunt indecente, spurcate, aruncă în aer bunul simț, pudoarea, prin mesaje pornografice, îndemnuri la violență și anarhie și refrenuri ce se lipesc imediat de mintea tânărului. Sunt posturi de radio și televiziune care de dimineața până noaptea nu transmit decât asemenea soiuri de muzică, prin care se demonizează mai ales mintea tinerilor (viitorii adulți). Cu umoru-i inegalabil, în “Jurnalul fericirii”, Părintele Nicolae Steinhardt a numit-o muzica lui “bughi-mambo-rag”… Ca și filmele, și cântecele, fiind în cea mai mare parte americane, produc o americanizare a poporului român și a lumii întregi. Tinerii și tinerele de pe stradă arată prin hainele lor cum sunt echipate starurile muzicii de astăzi.

Cele spuse în aceste rânduri vor părea unora exagerate, unilaterale sau chiar absurde, dar în realitate răul care vine prin micul – așa cum este alintat el în prezent ecran este cu mult mai mare și mai greu de evaluat. Însă fiind de natură spirituală nu se vede nici cu luneta, nici cu microscopul și nici nu poate fi cântărit cu cântarul.

Care este poziția creștină față de televizor?

Creștinul care își trăiește cu seriozitate făgăduințele botezului (“Mă lepăd de satana și de toți slujitorii lui și de toate lucrurile lui și de toată trufia lui și mă împreunez cu Hristos”) va elimina cu desăvârșire din casa lui și din viața lui acest lucru necreștinesc. Mai ales acolo unde sunt și copii, nu există altă soluție.

Așa cum spune un părinte de la Mânăstirea Frăsinei, Psaltirea și Ceaslovul sunt televizorul creștinului. Cei care vor un adevărat “divertisment”, îl pot afla curat, folositor și ziditor în “Rugăciuni de dimineață”, și “de seară”, în “Paraclisul Maicii Domnului”, în “Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos”. Cei care vor mai mult decât aceste “emisiuni” să deschidă Psaltirea între orele 0-5 noaptea. Vor cunoaște “senzații tari” duhovnicești și vor avea negreșit trăiri cerești, vor înțelege și experimenta cât este de adevărat cuvântul celui supranumit “Alăuta pocăinței”, marele dascăl al lumii și ierarh, Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune: “Dulce este somnul, dar mai dulce este rugăciunea”.

Încheiem delicatul și mult controversatul subiect cu o scurtă și aleasă rugăciune, nelipsită de pe buzele, din mințile și inimile multor evlavioși creștini dreptmăritori în toate împrejurările vieții de acum, vremelnice, pământești: ”Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă iubirii Tale de oameni, Stăpâne, slavă bunătății Tale, Sfinte”. Amin.

Extrase din “TELEVIZORUL – O NOUA CETATE A SODOMEI” de Părintele Toma