Părinţilor şi fraţilor şi iubiţi credincioşi,
Fiindcă slujesc cu nevrednicie mâine Liturghia, m-am gândit că e bine ca privegherea din seara aceasta s-o mai împodobim şi cu cântări, şi cu cuvinte sau cu predici, ca să nu pară prea lungă. Mâine, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare din Răsărit prăznuieşte trei sărbători: Anul Nou, Tăierea împrejur cea după trup a lui Hristos Mântuitorul şi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadochiei. Şi pentru că mâine nu se poate cuprinde într-o predică tot ce ar trebui spus despre aceste trei praznice, m-am gândit ca în seara aceasta să mă ocup într-o mică parte din predică de însemnătatea anului nou.
Dar vreau să vă spun că, începând de la anul nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta: cel mai mare lucru e să ne înnoim viaţa, să luăm aminte cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneşte cine ştie de când şi să punem în locul lui o virtute, să iertăm greşalele celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toţi, să începem anul nou cu inima curată şi cu credinţă în Dumnezeu, să nu începem la crâşmă cu beţie, cu fluiere, cu câte şi mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineaţă, aşa o să-ţi meargă tot timpul. Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta: e iadul pe faţa pământului! Iată cum ştiu oamenii să mulţumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viaţă! Dar vine moartea şi-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i s-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas; dar nu-i mai dă, e rânduit: când ţi-o veni ceasul, te ia şi te duce. Ai vrea să te rogi: „Doamne, mai dă-mi un minut!”, dar nu-ţi dă, ai avut destule! Dumnezeu este prea drept, ţi-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepţi, să te pocăieşti, să plângi, să te rogi. Ţi-a dat atâţia ani de viaţă şi n-ai avut nici o grijă. Şi atunci vei vedea că nu mai este pocăinţă în timpul morţii. Deci să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu că n-am făcut nimic bun şi să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat cu mila şi cu îndurarea Lui să trecem iarăşi 365 de zile şi să ajungem până azi. Toţi trebuie să mulţumească. Toată zidirea lui Dumnezeu. Căci viaţa şi fiinţele şi toate vremile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie să mulţumim lui Dumnezeu, ca să nu vie urgia Domnului peste noi. Aşteptăm mila lui Dumnezeu, dar odată n-are să mai fie timp. Căci vine moartea pentru fiecare, vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni, nu pot scăpa nici împăraţii.
Unde-s împărăţiile, unde-s faraonii Egiptului, unde sunt sultanii turcilor, unde-s craii Germaniei, unde-s împăraţii de care se cutremura lumea, unde-s împărăţiile, unde-s cetăţile, unde-s oraşele, unde-i oraşul Pompei şi unde este Cartagina şi oraşele vechi care s-au dărâmat de cutremur?! Unde-s cetăţile lumii, unde-s puternicii, unde-s cei învăţaţi, unde-s filosofii, unde-s cei care au purtat schiptru, cei care au purtat diademe şi ale căror capete străluceau ca soarele, unde-s?! Praf, pământ şi pulbere s-au făcut! Aşa-i dreptatea lui Dumnezeu, şi vai de noi dacă cheltuim vremea în zadar! Marele Apostol spune: „Răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt”. Vom cere să mai trăim un minut şi n-are să ne mai dea Dumnezeu. Pentru că trecem fără griji prin viaţa aceasta, ne încurcăm cu grijile veacului de parcă am fi nemuritori. Fum suntem. În toată ziua Biserica ne spune: „Omul ca iarba; zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori” (Psalmii 102, 15). I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toţi: „Tot trupul e iarbă şi slava omului ca floarea ierbii, uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut”; şi iarăşi zice Duhul Sfânt în Psalmi: „Zilele lui ca umbra trec”, „că s-au stins ca fumul zilele mele”; şi iarăşi: „anii lor ca un paianjen s-au socotit”; şi iarăşi: „zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat”.
Pentru cine vorbeşte aici Duhul Sfânt? Pentru noi. Să avem urechi, să nu fim surzi! Să nu ne astupăm urechile, că visuri suntem sub soare. Oricine ar fi, praf şi pulbere este. Nimic nu rămâne veşnic pe pământ. Unde-s puternicii de care se cutremura lumea până ieri? Du-te şi vezi-i în gheena, cum îi muncesc dracii! Du-te şi întreabă-i acolo: Cu ce v-aţi ales din viaţa aceasta? Unde a rămas stăpânirea, unde ştiinţa, unde puterea popoarelor? I-a luat după dreptate moartea şi-i ţine în legături până în ziua Judecăţii de apoi. Să veghem, dar, cum petrecem timpul înaintea Domnului, căci negreşit vom muri şi ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă, şi ce-am gândit, şi ce-am lucrat.
Aceasta v-o spun pentru anul nou: să mulţumim Prea Sfintei Treimi şi Prea Curatei Maicii Domnului, care mijloceşte pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să treacă un an. Să ne hotărâm, în inima noastră, să punem început bun şi să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, creştineşte. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea. Amin!
