Pustnicul şi diavolul cu gustările lui!

 

Avva Macarie odinioară locuind în pustie a văzut pe Satana în chip de om trecând pe acolo, purtând o haină de in cu multe găuri, având în fiecare gaură câte o tigvuliță, în care ducea felurite gustărele fraţilor din altă latură a pustiei, cu care îi amăgea, trăgând la voile sale pe cei care gustau din ele.

  Tot astfel și un alt Sfânt Cuvios Părinte, ieşind din pustie mergea la Sfânta Biserică. Pe drum se întalni cu diavolul care avea un cojoc întors pe dos și de fiecare miţă era agăţat câte un şipuşor. Cuviosul s-a minunat foarte mult când a văzut pe diavolul că merge şi el tot într-acolo.

- Da unde mergi? îl întrebă sfântul cu mirare.

- La biserică, i-a răspuns liniştit diavolul.

Tu la Biserică? – îi zise Sfântul. Şi de ce nu? îi răspunse încornoratul; eu merg în toate Duminicile și sărbătorile la Biserică, pentru că acolo se roagă creştinii şi se învață în contra mea. Deci, trebuie să merg şi eu acolo la ei, ca să mă apăr. – Şi cum faci tu aceasta? îl întrebă Sfântul. Diavolul i-a răspuns:

- Vezi tu aceste mii de şipuşoare? În ele se află tot felul de gustărele și poftele păcatelor, cu care eu îmbii pe creştini şi creştine. Şi de nu va gusta cineva din unul, va gusta din altul. Iată, aşa am şi eu mii de căi și mijloace ca să-i întorc pe toţi la voia mea. Dar eu n-aş cam avea cheful sa-ţi escopăr toate tainele mele, ci numai pe unele dintr-însele tot ți le voi destăinui. (Acum ascultaţi cât de groaznic se lasă înşelaţi și întunecați la minte majoritatea creştinilor noştri).

  – Iată cum o potrivesc eu de minune, zice diavolul: Duminica şi sărbătoarea când ştiu că, creştinii trebuie ca dimineaţa să se ducă la Biserică, întrebuințez toate meşteşugurile drăceşti pentru a-i împiedica de a mai merge la Biserică, ca să nu se lumineze, ci să rămână întunecaţi, ca şi noi spiritele iadului. Atunci eu, care nu dorm; ci pururea mă ostenesc, umblând prin sat, din casă în casă, îi scol pe toţi şi-i trimit la târg şi la cârciumă. Câţi nu vor asculta și vor rămâne acasă, voind a se duce la Biserică, pentru aceştia am eu multe meșteșuguri. Când ei își rânduiesc treaba gospodăriei prin ogradă (curte) spre a putea merge la Biserică, mă amestec şi eu acolo, și te miri cum o vită l-a supărat, sau vecinul de alături, îl fac să se mânie, să ocărască, să suduie, să se ia la sfadă, să blesteme, şi alte multe pricini fac bărbatului pe-afară, ca să aibă motiv, că de acum nu se mai poate duce la Biserică supărat. După ce am isprăvit treaba pe afară, intru înăuntru în casă, şi pe câţi nu i-am putut înşela pe afară, mă ostenesc, şi în casă negreşit le găsesc cuiul.

  Tocmai în momentul când bărbatul se îmbracă spre a pleca la Biserică, îl umplu de duhul iuţimii, al certei şi al mâniei, pentru o rufă, poate că nu e spălată bine, că nu i se potrivește petecul, că nu-i sunt pantalonii scuturaţi, ghetele cremuite, sau poate că-i lipsește un nasture la cămaşă. Atunci în tulburarea mâniei i-o dă femeii de cap și fac atâta ceartă şi gâlceavă între soţi şi casnici, încât le-a trecut tot dorul de a se mai duce la Biserică. Bucuros de reuşita mea, eu stau într-un ungher la uşa casei, unde mă prăpădesc de râs. Pe femeie o umplu de tulburare prin neascultarea copiilor. Atunci o silesc să-şi blesteme şi să-şi ocărască copiii, şi aşa, îi las şi pe aceştia sfădindu-se în casă.

  Pe câţi i-am scăpat neînșelaţi astfel acasă, plec după ei la Biserică.

  Acolo am eu multe chiţibuşuri, ca umblatul lor la Biserică sa nu le aducă nici un folos; ci numai pagubă. Acolo în Biserică (zice diavolul) mă amestec mai întâi printre bărbaţi. Vezi colo cei doi coconaşi? Iată le întorc privirea spre pălăria şi îmbrăcămintea șucheată a uneia. Duduiei celei oacheșe îi întorc capul spre cutare tânăr, care-i face cu ochiul. Cu atenția lor la slujba Bisericii s-a isprăvit. Ei stau numai cu trupul în Biserică; iar cu sufletul sunt în păcate, departe. Vezi pe cel doi domni în straie boiereşti? Iată îi fac a se scandaliza de graiul cam pe nas al Preotului, aşa că în tot drumul lor spre casă îl judecă şi-l critică. Vezi pe cei doi negustori colo în dreapta? În tot timpul Liturghiei nu se mai gândesc la cele sfinte, că-i fac a petrece ca la cafenea, sau vorbind despre afacerile lor negustorești.

Dincolo, în stânga celor doi gospodari, le bag în cap că păcatele despre care vorbeşte cazania se potrivesc de minune la cumetrii lor și-i judecă în tot chipul, iar la păcatele lor nici nu se gândesc. Apoi încep să mai judece și pe badea Radu, Dumitru, Alexandru, ş.a. că de ce au venit aşa de rupţi la Biserică. Pe ţărani îi fac să nu fie cu luare-aminte la slujbă, ci să se gândească acasă la femeie şi copii, la gospodărie și afaceri lumeşti, și aşa, am isprăvit şi cu aceştia, cărora nu le mai stă mintea la slujba Bisericii.

  După ce înşel astfel şi-n alte multe feluri pe bărbaţi (zice diavolul) trag o roată printre femei, şi le câştig aproape pe toate, făcându-le să vorbească în Biserică. Vezi colo fetele acelea tinere? Au venit cu flori pe cap, gătite idolește, cu capul, gâtul, pieptul, mâinile şi picioarele dezgolite numai ca să înşele pe tineri și să-şi facă ochi dulci unii la alţii. Iată și femeile acelea cochetate, care se umplu de păcate grele, şi aici în Biserică, pe femeile acelea de acolo le fac să tragă cu coada ochiului una la alta, la straiele, la încălţările şi la broboada altora … după care apoi să se apuce a povesti şi a le critica:

- Văzut-ai pe cutare femeie cum este îmbrăcată astăzi la Biserică şi ce broboadă mai are pe cap! N-aş purta-o să mi-o dea de pomană! Aşa, leliţo dragă! Şi încă ce încălţări mai are şi în picioarele ei … Doamne! Doamne! Da pe cutare, şi cutare, l-ai văzut cum nici nu este lăut, nici schimbat! Ce femeie proastă mai are şi acela! Bine a zis cine a zis: “Tot un bou şi-o belea”.

- Aşa soro, Doamne! Multe-ţi mai sunt date să-ţi vadă ochii. Și altele multe ca acestea mai zic ele.

- Vezi colo cele două cumetriţe, cum ele tocmai în timpul slujbei îşi pețesc fetele de minune, îşi pregătesc zestrea copiilor, şi îşi clevetesc prietenele care i-ar împiedica a face nunta mai degrabă? Despre slujba Bisericii nici nu mai e vorbă s-o asculte cu atenţie … Pe câţi nu pot pune mâna nici în Biserică (zice diavolul), îi vânez eu la ieşirea din această Casă, foarte periculoasă pentru mine. Astfel, pe cale spre locuinţele lor, ma alipesc pe nesimţite de dânşii şi atâta de dulce le şoptesc la ureche, încât pe mulţi îi fac să se ducă la horă, să cânte cântece lumeşti, să chiuie şi să joace, ori măcar să privească, făcând astfel toate voile noastre şi apoi îi scriem în catastifele noastre, după care le vom cere socoteală la vămile văzduhului. Pe alţii nu-i las până nu-i bag în cârciumă. De aici în colo nici habar de grijă nu mai am, căci cu vinul şi rachiul le spăl pe loc toate învăţăturile ce le-au câştigat în Biserică. Încă ceva mai mult, pe unii îi fac să înjure în modul cel mai prost: Biserica, Preotul, cele Sfinte, ba chiar şi pe Dumnezeu. Și aşa, unii ca aceştia n-au nici o plată ca au mai fost și ei la Biserică.”

  Astfel a destăinuit diavolul, Cuviosului Părinte, unele din meșteșugurile lui, rugându-l ca să nu mai spună nimănui acele nestemate chiţibușenii infernale, spre a putea înşela pe toți creștinii cu ele. Cuviosul Părinte neascultându-l, a scris acestea și le-a arătat tuturor creștinilor, care se duc la Sfânta Biserică, ca să se păzească de cursele diavolului şi să asculte Sfintele Slujbe, Dumnezeiasca Liturghie și Cuvântul lui Dumnezeu, cu evlavie, credinţă şi dragoste sfântă, spre a se întoarce acasă folosiţi, edificaţi şi luminaţi, câştigându-şi astfel mântuire a sufletelor lor. Amin.

Vaccinul împotriva gripei porcine ar putea conține compuși periculoși – presa

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Vaccinul împotriva virusului noii gripe conține două substanțe care ar putea avea legătură cu apariția autismului, a bolii Alzheimer și a sclerozei multiple, afirmă Sunday Express în ediția electronică – relatează Mediafax.

  Mercurul, folosit drept conservant, nu mai poate fi utilizat în vaccinurile pentru copii în Marea Britanie, fiind interzis cu cinci ani în urmă din cauza unor indicii conform cărora ar putea determina apariția unor probleme cerebrale, potrivit sursei citate.

  Vaccinul conține și squalene, compus folosit pentru stimularea răspunsului sistemului imunitar, dar despre care unii specialiști afirmă că ar putea avea legătură cu apariția unor boli autoimune, printre care se numără scleroza multiplă, artrita reumatoidă și lupusul.

  Substanța a fost inclusă în vaccinurile antiantrax administrate militarilor britanici și americani în timpul primului razboi din Golful Persic, mulți dintre ei considerând că aceasta este responsabilă pentru problemele neurologice cunoscute drept “sindromul războiului din Golf”.

  În Marea Britanie, vaccinul împotriva gripei A H1N1 urmează să fie administrat unui număr de 11 milioane de persoane, incluse în categorii de risc. Specialiști și militanți britanici citați de Sunday Express și-au exprimat însă îngrijorarea în legătură cu riscurile prezentate de amestecul de substanțe, apreciind că mercurul nu ar trebui inclus în nici un tip de vaccin. (Mediafax)

 

 

Semnele vremurilor: 666

 

  După furtuna demonică, va veni o zi cu soare, dumnezeiască. În spatele duhului lumii, căruia îi este caracteristică libertatea de astăzi, lipsa respectului faţă de Biserica lui Hristos, faţă de oamenii mai în vârstă, de părinţi şi de învăţători cu frică de Dumnezeu, se ascunde robia duhovnicească, neliniştea sufletească şi anarhia, care duc societatea spre disperare, spre catastrofa sufletească şi trupească. Deci, sistemul perfect al “cartelei electronice”, al garanţiei computaţionale este faţada dictaturii mondiale, a robiei lui antihrist.

  Apocalipsa Sfântul Ioan: Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte; încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase (Apoc. 13: 16-18).

  Sfântul Andrei din Cezareea scrie următoarele: “Numele spurcat al lui antihrist şi exactitatea numărului, precum şi celelalte despre care s-a scris, se vor descoperi în timp de cei vigilenţi, dar ce Apostolul Petru s-a dezis de Hristos în exterior – şi aceasta a fost o dezicere (lepădare). Aceştia însă se leapădă de Sfânta pecete a lui Hristos, care le-a fost dată la Sfântul Botez – ,,Pecetea darului Duhului Sfânt” – pentru a primi pecetea lui antihrist şi spun că Îl au în ei pe Hristos!”

  Cu regret, în timpul sfinţilor mucenici, o asemenea logică o aveau anumiţi gnostici care se străduiau să influenţeze mucenicii care se pregăteau pentru chinuri, precum scrie Sfântul Vasile în cuvântul său despre mucenicul Gordie: ,,Mulţi, aducând dovezi absurde, încercau să convingă mucenicul să se dezică numai prin cuvinte şi să păstreze credinţa în suflet, adică predispunerea lăuntrică, căci Dumnezeu nu ia în seamă limba, ci predispunerea omului. Dar mucenicul Gordie era de neclintit şi răspundea: «Limba creată de Hristos nu va putea să rostească ceva împotriva Ziditorului său». Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu rămâne batjocorit. Căci din cuvintele tale te vei găsi drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit (Luca 19: 22; Matei 12: 37)”.

  În acelaşi fel, pe timpul împăratului Deciu, legea cerea mărturisirea religiei închinători1or la idoli şi toţi creştinii care îşi declarau acordul şi aduceau jertfe idolilor luau un certificat şi evitau chinurile. Între cei care. s-au dezis de Hristos erau şi cei care dădeau bani slujitorilor idolilor din comisii şi luau certificate, numite “clevetitoare”, fără a se dezice; Biserica şi pe aceştia i-a pus în rândul trădătorilor credinţei – celor căzuţi.

  Dar sunt cunoscute o mulţime de exemple pozitive, cum ar fi minunea Sfântului Teodor, pe care o sărbătorim an de an în prima sâmbătă a Postului Mare. Iulian Apostatul, dispreţuind postul creştinilor, a hotărât să-i spurce atunci. “Pentru aceasta, tainic a poruncit ca în pieţe să se vândă produse spurcate cu sânge ale jertfelor aduse idolilor. Dar, prin Pronia lui Dumnezeu, fostului arhiepiscop al Constantinopolului, Evdoxie, i s-a arătat în vis mucenicul Teodor şi i-a descoperit această uneltire. I-a poruncit să adune oamenii credincioşi luni dimineaţa devreme şi să le interzică să folosească produsele spurcate, iar lipsa alimentelor necesare s-o completeze cu colivă pregătită în grabă. Astfel acest scop al apostatului nu a fost atins. Iar poporul evlavios a rămas nespurcat”

DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE ÎNTINDE TELEVIZORUL

În România mass-media este o putere. Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o invenție a minții omenesti – care în sine nu este nocivă; însă modul în care el este folosit, cu precădere în ultimii unsprezece ani la noi și în ultimii treizeci de ani în occident, l-a transformat în cea mai distructivă armă din lume – pentru suflet.

Televiziunea are o tendință tot mai accelerată și mai accentuată de a nu mai îndeplini funcția de divertisment, informație, cultură, etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce e bun. Televizorul are o lucrare “religioasă”, o influență spirituală de netăgăduit. El a reușit ceea ce nu s-a mai realizat de la Turnul Babel – să unească toată omenirea în tot ceea ce nu este Dumnezeu. Atunci (la Turnul Babel) ca să-i oprească de la rău, Dumnezeu a împărțit limbile, iar astăzi, prin televizor, de la un capăt al pământului la celălalt o singură limbă hulește tot ceea ce este sfânt.

Televizorul alungă pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului și îl înlocuiește cu toate pornirile drăcești. Televizorul nu strecoară în mod pervers în om o singură patimă, ci toate patimile mari – sodomia, curvia, iubirea de aur și de bani, setea de sânge, hula împotriva Duhului Sfânt, egoismul, setea de putere și de slavă deșartă, precum și pe cele mai mici (care de fapt nu sunt deloc mici): lenea, judecarea aproapelui, nepăsarea, curiozitatea nefolositoare și bolnăvicioasă. Telenovelele sunt specializate în amplificarea acestei ultime patimi.

Televizorul nu înghite numai indivizi, ci popoare întregi. Desigur, aparent, nu e mai păcătos un televizor decât un bordel, dar televizorul are totuși o putere distructivă cu mult mai mare decât acesta, pentru că în fiecare casă introduce un bordel, în care intră cu ușurintă toți (părinți și copii) și la orice oră.

Omul intră în contact cu lumea prin cele cinci simțuri: văz, auz, miros, gust, pipăit. Dintre aceste simțuri, vederea este cea prin care intră cele mai multe imagini și informații. Personalitatea omului, prin facultăți ale ei precum sunt: cunoașterea, înțelegerea, memoria, imaginația, este foarte dependentă de ceea ce primește prin acest simț. Acesta este motivul pentru care nu ne prea ocupăm de radio, care nu are puterea de înrâurire a televizorului. Radioul se adresează auzului. Televizorul se adresează văzului, în primul rând, dar și auzului. Este mai periculos decât ziarele. Acestea se adresează si ele văzului, dar imaginile sunt nemișcătoare – par moarte. Imaginile de la televizor sunt vii, mișcătoare: de aici puterea lor.

Omul împătimit de televizor nu mai înțelege că imaginile pe care acesta i le oferă le privește nu la rece, ci acestea intră în viața lui interioară, pe care o influențează, o modelează după chipul lor (spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești). În timp se produce o simbioză între om și televizor, o întovărășire în care însă primul este factorul pasiv, cel care primește orice, fără nici un discernământ. Omul devine pur și simplu un material care se lasă, fără să-si dea seama, prelucrat în duhul tovarășului său, care treptat îi devine chiar și stăpân. Astfel televizorul devine de fapt adevăratul dumnezeu al omului, căruia i se închină, îl ascultă, îi slujește, chiar dacă privitorul este creștin botezat în numele Sfintei Treimi. Dumnezeu cu adevărat este cel cu care ai o legătură conștientă. Cei cărora li se pare că exagerez să facă o comparație între timpul pe care îl petrec în fața micului ecran și timpul pe care îl petrec în fața icoanei în rugăciune, între interesul și emoția cu care primesc imagini cel mai adesea murdare, și formalismul cu care fac o rugăciune, prea adesea nălucită de imagini pătimașe, demonice.

Este televizorul vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu. Dar el amplifică la maxim răul în lume, îl rafinează, îl generalizează, îi dă o putere pe care acesta nu a mai avut-o până astăzi. Răul exista și fără televizor, dar nu avea forța și întinderea pe care le are în prezent.

“Sunt oare numai rele la televizor?”

Sunt și bune, dar atât de amestecate cu cele rele, încât nu mai sunt deci bune, în măsura în care, acceptând această “amestecare rea”, ajung, oarecum, să le motiveze, să le gireze. Acolo unde răul e amestecat cu binele nu mai este locul lui Dumnezeu, ci al diavolului. Atunci când a mâncat din pom Adam a cunoscut si binele, si răul, dar a ajuns rob numai al răului. Un doctor ginecolog care face chiuretaje nu va scăpa de osânda lui Dumnezeu pentru că a ajutat pe unele femei să nască. Când pe aceeași conductă (ecranul televizorului) curge apă de izvor curată și mizeria dintrun grajd de vite, cel care se adapă de acolo, ce gust va simți: al apei sau al bălegarului? Comparatia între televizor si această conductă pare dură, dar în privința filmelor pornografice și a așa-numitelor filme “sexy” este foarte elocventă și exprimă realitatea.

Proorociile Sfântului Nil, lzvorâtorul de Mir

Caracteristica proorocească a oamenilor înainte de sfârşitul lumii

 

Cuviosul Nil a trăit pe Sfântul Munte Athos în secolul XVI.

După moartea sa, în anul 1817, sfântul i s-a arătat în vis monahului Teofan-şi a spus următoarele proorocii.

  

  Pentru aceasta zic vouă: Ce tâlhărie se va face! Ce sodomie, preacurvie, amestecare de sânge, desfrâu va fi atunci!

  La ce decădere vor ajunge oamenii, la ce desfrâu putregăios? Atunci va fi tulburare împreunată cu discuţii (adică revoluţii în loată lumea şi luptă a partidelor), oamenii se vor certa necontenit și nu vor da de capăt (adică nu se va ajunge la nimic).

  Apoi se va întruni al VIII-lea sinod pentru clarificarea disputelor şi va scoate la iveală cele bune pentru cei buni şi cele rele pentru cei răi … Plugarul desparte grâul de pleavă. Grâul pentru om, pleava pentru vite. Vor fi despărţiţi cei buni de cei răi,adică dreptcredincioşii de eretici, şi pentru un răstimp scurt se va instaura pacea între oameni. (Despre aceasta se vorbeşte şi în proorociile bizantine).

  După aceasta, însă, iarăşi îşi vor schimba buna lor rânduială și se vor întoarce spre rău, spre reaua pierzanie  a celor ce pier, astfel încât mama va fi în vrajbă cu fiul său şi nu va fi recunosctită nici cununia. Vor avea numai pieirea, o cădere generală în pieire, precum Sodoma şi Gomora, adică nici cinci drepţi nu se vor găsi… Și fratele o va ţine de soţie pe soră-sa, iar mama îl va avea de soţ pe propriul fecior, va omorî fiul pe tată-său şi va preacurvi cu maică-sa; şi altă mulţime de răutăţi va intra în obicei. Şi cu cât oamenii se vor cufunda mai mult în fărădelegi, cu atât mai multe necazuri şi cataclisme se vor abate peste ei.

  Oamenii, însă, cu cât mai multe nevoi vor veni peste ei, cu atât mai mult rău vor face şi, în loc să se pocăiască, se vor înrăi împotriva lui Dumnezeu. Iar fărădelegile săvârşite de ei vor întrece fărădelegile oamenilor din vremurile potopului. Toţi vor vorbi numai despre rău, tendinţele vor fi -numai rele, aplecarea va fi spre rău, prietenia va avea ca scop răutatea, peste tot – reaua tâlhărie, reaua constrângere, reaua izolare, reaua dezbinare. Cu toate acestea, se va crede că şi făcătorul de rău se mântuieşte.

  Atunci, posedând capital mare, se vor tângui că n-au nimic, se vor văicări că n-au de ajuns. Atunci vor da aurul în camătă, îşi vor  creşte procentele şi vor cere milostenie pentru a se hrăni; vor plânge că nu au ce mânca. Principalul scop va fi sporirea capitalului (comorii), pentru a aduna cât mai multă bogăţie; şi cu cât mai mult se va înmulţi lăcomia câştigului de bani, cu atât mai mult se vor înmulţi şi necazurile în lume.

 

 

 

FIARELE SĂLBATICE ALE PATIMILOR

    

 

  Cât de îngust la minte este omul acela care, văzând cum casa lui stă gata să se prăbuşească, în loc s-o repare şi să-i pună proptele, face curăţenie prin curte! Cât de nechibzuit este şi acela care are trupul bolnav şi, în loc să se îngrijească de vindecarea lui, stă și țese veşminte scumpe ca să-l împodobească!

  În chip asemănător facem şi noi cu sufletul nostru. În vreme ce a fost cuprins de patimi, în vreme ce este chinuit de mânie, slavă deşartă, dorinţe ruşinoase şi atâtea alte răutăţi, nu ne îngrijim de tămăduirea lui. Dar pentru ce ne îngrijim? Pentru traiul bun şi pentru împodobirea trupului.

  Dacă un urs scapă de la grădina zoologică şi umblă liber prin oraş, ne vom închide în casele noastre, ca să nu ne întâlnim cu această fiară, care ne va sfâşia cu ghearele ei. Iar acum, când sufletul nostru este sfâşiat nu doar de o fiară, ci de multe, nici nu ne interesează.

  Fiarele, pentru siguranţa cetăţenilor, le închidem în cuşti de fier şi le păzim în locuri mărginaşe, departe de Senat, de Tribunal sau de Palat. În sufletul nostru, unde există un alt senat, un alt tribunal şi un alt palat, lăsăm fiarele închipuite ale patimilor noastre să urce pînă la tronul împărătesc, adică mintea, şi s-o tulbure cu urletele lor.

  Patimile sunt cauzele tulburării lumii noastre lăuntrice. Patimile fac ca sufletele noastre să semene cu niște cetăti care înfruntă asediile barbarilor. Patimile aduc în mintea şi în cugetele noastre tulburare, cum se întâmplă atunci când un şarpe intră întru-un cuib plin de puişori şi aceştia ţopăie dintr-un colţ în altul ciripind cu groază.

  De aceea, rogu-vă, să legăm fiarele, sau să le înăbuşim, să le înjunghiem, să le omorâm. Să nimicim orice patimă care se află înlăuntrul nostru cu sabia Duhului.

  Fiarele, când sunt bine hrănite şi puternice nu pot fi învinse. Însă când sunt înfometate şi slăbite, sălbăticia lor se micşorează şi puterea lor scade. Atunci se poate cineva lupta cu ele şi le poate nimici lesne. La fel se întâmplă şi cu patimile. Cel care le slăbeşte, le supune cugetului. Şi dimpotrivă, cel care le hrăneşte bine, greu se poate lupta cu ele. În felul acesta ajunge să fie biruit de ele şi să devină rob al lor.

  Rădăcina, izvorul şi maica oricărui păcat este mândria. Din pricina ei primul om a pierdut viaţa fericită a raiului. Din pricina ei şi diavolul, care l-a înşelat pe Adam, şi-a pierdut rangul ceresc de înger.

POMENIREA TĂIERII CINSTITULUI CAP AL SFÂNTULUI, SLĂVITULUI PROOROC IOAN, ÎNAINTEMERGĂTORUL ȘI BOTEZĂTORUL DOMNULUI

 

Sursa: Proloagele, Vol. II, luna august în 29 de zile

 Martorul lui Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul a fost înaintea Domnului, nu numai cu nașterea sa, dar și cu moartea sa. Și, precum Domnul Hristos a pătimit pentru păcatele oamenilor, tot așa și Înaintemergătorul Său a îndurat moartea mucenicească, pentru fărădelegile lui Irod.

  Și aceasta a fost așa: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pruncii cei din Betleem, a luat, mai întâi, de soție, pe fiica lui Areta, împăratul Arabiei, și a petrecut cu ea multă vreme. Dar, aprinzându-se de patimă pentru Irodiada, soția fratelui său, Filip, a alungat pe soția sa legitimă și a luat-o pe aceasta, împotriva legii, făcându-se răpitor, desfrânat și amestecător de sânge.

  Deci, pentru o nelegiuire ca aceasta, Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu și propovăduitorul pocăinței, îl mustra, pe față, pe Irod, înaintea tuturor, și-i zicea: ”Nu ți se cade ție să ai de soție pe femeia lui Filip, fratele tău”. Irod, nesuferind mustrările Proorocului și îndemnat de Irodiada, care plină de mânie, voia să-l ucidă, dar nu putea, oprind-o chiar Irod, însuși, care știa pe Ioan, că este bărbat drept și sfânt, încât, de multe ori îl asculta cu plăcere, luând aminte la cuvintele lui, și se temea de popor să-l ucidă, Irod a poruncit totuși șă-l prindă și să-l închidă în temniță. Luni și luni de zile a zăcut Sfântul Ioan în temniță, la palatul lui Irod de la Maherlus, lângă Marea Moartă. Și fiind cercetat de ucenicii săi, Ioan îi întărea în vestirea lui Mesia, care venise pe lume, trimițându-i pe ei să-L vadă și să-L audă, așa cum spune Evanghelia. A venit, însă, o zi când netrebnica și vicleana femeie a putut să-și îmlinească gândul cel nelegiuit.

  Sosind ziua nașterii sale, Irod a poruncit să se facă ospăț mare, la palatul său Maherus, acolo unde, în temniță, își ducea zilele Sfântul Ioan Botezătorul. Și mult s-a veselit Irod, împreună cu sfetnicii săi, cu dregătorii și cu toate căpeteniile regelui Galileii, cu mâncăruri scumpe și vinuri alese. Iar pentru ca petrecerea să fie și mai deplină, au fost aduși cântăreți vestiți și dănțuitoare tinere, să le desfete ochiul și auzul. La acest ospăț, fiica Irodiadei, Salomeea, jucând și plăcând lui Irod și celor ce ședeau cu el, acesta i-a făgăduit, amețit de băutură, că-i va da orice îi va cere

SFINȚII MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA – MODEL DE CĂSĂTORIE CREȘTINĂ

 

Sursa: Proloagele, Vol. II, luna august în 26 de zile

  Mucenicul Adrian și soția lui Natalia au fost din cetatea Nicomidiei, pe vremea împărătesei lui Maximian Galeriu, la a doua înconjurare pe care o făcea împăratul prin împărăția sa, urmărind pe creștini. Dar ajungând în Nicomidia și intrând în capiștea idolească, împăratul s-a închinat necuraților zei, aducându-le spurcate jertfe împreună cu toți cetățenii, după care a poruncit ca, pe cei ce cred în Hristos să-i caute și să-i aducă la chinuri.

  Și s-a apropiat de mai-marele oștilor un oarecare păgân și a zis: „Iată, creștinii s-au ascuns în peșteri și eu i-am auzit acolo, în noaptea aceasta, citind și rugându-se Dumnezeului lor”. Deci trimițând ostași au prins douăzeci și trei de bărbați creștini, ascunși în peșteri și legându-i în lanțuri i-au adus în cetate ca să-i înfățișeze înaintea împăratului. Dar, acolo, mărturisind că sunt creștini, Sfinții Mucenici au fost crunt bătuți de ostași, iar împăratul a poruncit ca numele și cuvintele lor să fie scrisemîn cartea de judecată.

  Și, pe cțnd se făcea scrierea numelui lor, Adrian, un bărbat cinstit dintre mai marii curții și care ținea încă de păgânătate, i-a întrebat: „Pentru ce, fraților, răbdați aceste nesuferite și grele patimi?” Și răspunzând ei, au zis: „Ca să dobândim bunătățile ce sunt pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care nici auzul nu poate să le audă, nici cuvântul să le povestească”. Deci Adrian acestea auzindu-le, umilindu-se din dumnezeiescul dar, a zis către scriitori să scrie și numele lui, cu creștinii, arătând că este bucuros să moară și el împreună cu dânșii. Deci scriindu-l, l-au băgat în fiare și în închisoare. De acest lucru aflând Natalia, femeia lui, la început s-a îngrijorat, neștiind pricina întemnițării lui, dar mai pe urmă înștiințându-se că pentru Hristos l-au pus în lanțuri și în temniță, îndată îmbrăcându-se în haine luminate a alergat la temniță și intrând înlăuntru, i-a sărutat cu bucurie lanțurile de pe grumaji și-l fericea pentru sfântul îndemn ce a arătat și-l învăța să stea neclintit în chinuri și-i ruga pe Sfinții, cei ce erau împreună cu el, ca să se roage pentru el.

NUMAI DUMNEZEU E FĂRĂ PĂCAT

  Majoritatea lumii acesteia purtătoare numelui creștinesc, idolatrizată în toată ființa ei, asemenea samarinenilor care se închinau Domnului, dar în același timp slujeau și idolilor (4 Regi 17, 32-34, 40-41), cu o crudă răutate infernală acuză, pizmuiesc, judecă, osândesc și ponegresc pe preoții Bisericii, sub motiv că de ce fumează, de ce joacă și se distrează, de ce se îmbată și se lăcomesc, de ce înșală și se sfădesc etc.?

   Da, e drept că și preoții greșesc, păcătuiesc, unii într-un fel, alții altfel. Au doară Preoții Bisericii sunt Îngeri fără de trupuri, ca să nu greșească, să nu păcătuiască ca și ceilalți oameni? Au n-am auzit cu toții în Sfânta Biserică zicându-se: ”Că nimeni nu este fără păcat, fără numai Tu, Dumnezeule, Cel ce poți și celor repauzați a le da odihnă?” (Molifta dezlegării de păcate). Au n-am auzit cuvintele Dumnezeieștii Scripturi, care zic: ”Și voi știți că El S-a arătat ca să ridice păcatele și păcat întru El nu este” (1 Ioan 3,5; comp. 2 Cor 5,21; Evr. 4,15; 9, 26-28; 1 Petru 2, 22-25), și: ”Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi” (1 Ioan 1, 8-10).

DESPRE ORTODOXIE ȘI ECUMENISM

Preacuviosul Iustin Popovici

  

    Referatul a fost publicat în ziarul grec ”Orthodox Tipos” din 1 iunie 1975.

1. Preasfințiți Episcopi, poziția Bisericii Ortodoxe față de eretici – toți care nu sunt ortodocși – a fost stabilită o dată pentru totdeauna de către Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, adică de tradiția inspirată de Duhul Sfânt, unică și nestrămutată. În temeiul acestei hotărâri, ortodocșilor le este interzis să participe la orișice rugăciuni sau slujbe religioase comune, alături de eretici. Căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (II Corinteni 6, 14-15).

  După Canonul Apostolic 45: ”Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat cu ereticii, să se afurisească. Iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte) să se caterisească (să fie excomunicat)”. Acest canon sfânt lăsat de sfinții Apostoli nu arată concret care rugăciune anume sau slujire este interzisă, ci, în mod categoric, interzice orice rugăciune în comun cu ereticii, chiar și cea particulară (”să se roage la un loc cu ereticii”). Iar la slujele ecumeniste, oare nu sunt mai îngăduite fapte mai semețe? Canonul 32 al Sinodului din Laodiceea consemnează: ” Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt absurdități decât binecuvântări”.